vineri, 29 martie, 2024

Guvernul de la Londra este pregatit sa-i ajute pe angajatii afectati de decizia inchiderii lantului britanic de magazine Debenhams

Distribuie:

Publicat:

 

Guvernul de la Londra este pregătit să-i ajute pe angajaţii afectaţi de decizia închiderii lanţului britanic de magazine Debenhams, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Evident că înţelegem îngrijorările profunde cu care se confruntă angajaţii Debenhams şi suntem pregătiţi să-i sprijinim şi ne menţinem angajamentul de a sprijini sectorul de retail, colaborăm strâns cu industria în această perioadă dificilă", le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt.

Marţi, Debenhams a intrat în lichidare, după eşecul negocierilor cu JD Sports, fiind în pericol 12.000 de locuri de muncă, după ce pandemia de coronavirus (Covid-19) a afectat semnificativ sectorul de retail. Cele 124 de magazine din Marea Britanie vor rămâne deschise până la lichidarea stocurilor.

Este al doilea faliment major al unei companii din Marea Britanie din ultimele două zile, după ce luni grupul de modă Arcadia a intrat în administrare specială, 13.000 de angajaţi fiind în pericol să-şi piardă locurile de muncă.

Debenhams, înfiinţat în 1813, a intrat în aprilie în administrare specială, pentru a doua oară într-un an, pentru a proteja afacerea de acţiunile în justiţie introduse de creditori, după ce instituirea măsurilor de urgenţă pentru limitarea pandemiei a forţat compania să-şi închidă unităţile din Marea Britanie.

Debenhams deţine şi compania daneză Magasin Du Nord, care a fost scoasă la vânzare în septembrie. Unităţile Magasin Du Nord vor fi deschise în continuare deoarece divizia operează independent.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img