joi, 18 aprilie, 2024

Haga – A fost arestat primul suspect de crime de razboi in Kosovo

Distribuie:

Publicat:

Procurorii tribunalului special de la Haga pentru crimele de război din Kosovo au anunţat joi arestarea primului suspect, transmite AFP. Este vorba de un fost combatant al forţelor de gherilă albaneze separatiste.

Salih Mustafa, fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK), a fost reţinut în fosta provincie a Serbiei, pe baza unui mandat de arestare, a unui ordin de transfer şi a unui rechizitoriu confirmat – documente stabilite de un judecător de instrucţie. El urmează să fie transferat într-un centru de detenţie al instanţei şi să compară în faţa judecătorilor într-un termen 'rezonabil', a comunicat biroul procurorilor.

Capetele de acuzare nu au fost încă precizate şi nu vor fi făcute publice decât la primul termen al procesului, a declarat agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al procurorului Christopher Bennet.

Mustafa a fost până acum administrator civil în ministerul apărării din Kosovo.

Ca membru UCK, fostul comandant a acţionat în nordul teritoriului desprins ulterior din Serbia, iar ulterior a condus serviciile de informaţii ale Forţei de Securitate din Kosovo, desprinsă din UCK la demilitarizarea organizaţiei.

Preşedintele Hashim Thaci, fost lider politic al UCK, a fost primul oficial kosovar confruntat cu acuzaţia de crime de război. Procurorii tribunalului special de la Haga l-au acuzat în iunie că este răspunzător de aproape 100 de crime, de mai multe dispariţii forţate, precum şi de persecutarea şi torturarea unor sârbi, romi şi albanezi din Kosovo.

Conflictul din sudul Serbiei între armata naţională şi gherilele separatiste, din 1998-1999, s-a soldat cu circa 13.000 de morţi şi s-a încheiat după ce o campanie de bombardamente NATO care a durat 11 săptămâni a obligat forţele sârbe să se retragă din Kosovo.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img