vineri, 19 aprilie, 2024

Iată de ce este necesar testul de efort!

Distribuie:

Publicat:

Investigaţie necesară pentru evaluarea sănătăţii cardiovasculare, testul de efort este recomandat şi pentru monitorizarea unor tratamente.

Testul de efort oferă informaţii despre starea inimii. Foto: Shutterstock

Medicul cardiolog recomandă testul de efort pentru a afla informaţii importante legate de funcţionarea inimii în timpul exerciţiului fizic. Testul are loc într-o clinică, în prezenţa medicului cardiolog şi a unei asistente. Pacientul trebuie să meargă pe o bandă de alergare (sau pe o bicicletă ergonomică), timp în care ritmurile electrice ale inimii sunt înregistrate de o electrocardiogramă. Persoanei i se aplică pe corp mai mulţi electrozi conectaţi la EKG şi la un calculator, precum şi o manşetă, pentru măsurarea tensiunii arteriale. Testul poate fi oprit dacă persoana are simptome precum ameţeala şi durerea în piept sau dacă medicul constată anumite anomalii cardiace.   

Ce depistează

Prin intermediul testului de efort, se pot detecta:

· Obstrucţia arterelor coronariene prin ateroscleroză (plăcile de aterom reduc fluxul de sânge oxigenat spre muşchiul inimii)

· Tulburările de ritm cardiac: tahicardie, bradicardie, fibrilaţie

· Cauzele durerilor toracice în caz de suspiciune de insuficienţă coronariană.

De asemenea, testul de efort este indicat pentru monitorizarea pacienţilor cu afecţiuni cardiace (hipertensiune arterială, boală coronariană, tulburări de ritm cardiac, insuficienţă cardiacă) sau pentru verificarea eficienţei unor tratamente. Testul este recomandat şi persoanelor cu vârsta peste 40-50 de ani care vor să înceapă un program de exerciţii fizice sau au un risc cardiovascular ridicat.

Conitnuarea pe clicksanatate.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img