vineri, 26 aprilie, 2024

IGSU incepe procedura de recrutare, prin încadrare directă, pentru 198 de posturi

Distribuie:

Publicat:

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că demarează procedura de recrutare, prin încadrare directă, pentru 198 de posturi existente la nivel naţional.

Din totalul acestora, 121 sunt pentru ofiţeri, 72 pentru subofiţeri şi 5 pentru personalul civil.

Potrivit IGSU, posturile scoase la concurs vizează domeniile juridic, logistic, achiziţii publice, preventiv, financiar, resurse umane, IT, educaţie fizică, comunicare, operativ şi transport.

Cererile de înscriere pot fi depuse, în perioada 3 – 10 ianuarie 2018, la structurile de resurse umane din cadrul unităţilor organizatoare, iar dosarele de recrutare necesare participării la concurs, până la data de 26 ianuarie 2018.

Examenul va fi structurat pe două componente constând în susţinerea unor probe eliminatorii la educaţie fizică – prin parcurgerea traseului aplicativ, respectiv a testului scris de verificare a cunoştinţelor.

Cei care doresc să urmeze o carieră militară şi deţin competenţele aferente posturilor vacante enumerate pot consulta site-urile celor 47 de unităţi beneficiare sau pot opta pentru obţinerea informaţiilor de interes prin accesarea  web site-ului IGSU –  www.igsu.ro – secţiunea 'Anunţuri'. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img