joi, 28 martie, 2024

Incendiu sambata, 6 martie, la Tanacu

Distribuie:

Publicat:

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit, sambata, 6 martie, cu două autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Tanacu,  comuna Tanacu. 
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul a două camere de locuit și al bucătăriei, existând pericolul de propagare la podul locuinței, la un magazin, la un rastel cu butelii, trei anexe gospodărești, precum și la alte două locuințe din apropiere. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul, pentru limitarea și lichidarea incendiului,  iar cel de-al doilea,  pentru protejarea bunurilor aflate în pericol. Nu au fost victime.
În timpul intervenției, pompierii militari au degajat buteliile din rastel, mai ales că  unele dintre acestea au fost atinse de flăcări. 
Au ars două camere de locuit și bucătăria, diverse piese de mobilier și bunuri de uz casnic, două uși, trei ferestre, diverse produse textile și documente.
S-au degradat: tencuiala pe o suprafață de aproximativ 90 metri pătrați, acoperișul din tablă pe astereală din lemn, pe o suprafață de circa  40 metri pătrați,  diverse bunuri electrocasnice și trei butelii încărcate cu GPL.

Au fost salvate alte trei camere ale locuinței precum și bunurile aflate în interior, magazinul alimentar anexat casei, aproximativ 150 metri pătrați din acoperișul din tablă pe astereală din lemn, două anexe gospodărești, un depozit de marfă și un depozit de lemne, 15 butelii încărcate cu GPL precum  și cele două locuințe din apropiere. 
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img