miercuri, 24 aprilie, 2024

INCREDIBIL! Romania se afla pe primul loc in privinta plangerilor depuse impotriva sa la CEDO

Distribuie:

Publicat:

Statul roman se situeaza pe primul loc in privinta plangerilor depuse impotriva sa si care urmeaza sa fie judecate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).

Cele 9.900 de plangeri depuse de cetatenii romani reprezinta 17,6% din numarul total al dosarelor de pe rolul acestei instante, a indicat marti presedintele CEDO, Guido Raimondi, in conferinta de presa de prezentare a raportului pe anul 2017 al Curtii de la Strasbourg, potrivit unui comunicat al CEDO. 

Conform presedintelui CEDO, in cazul Romaniei este vorba aproape in exclusivitate de probleme legate de suprapopularea carcerala.

Tudorel Toader, vizita

Guido Raimondi a aminitit ca, in urma cu cateva zile, a primit vizita ministrului roman al justitiei, Tudorel Toader, care a prezentat planul de actiune vizand reducerea populatiei din penitenciare.  

'Ma bucur ca, facand acest lucru, el incearca sa traga concluziile deciziei noastre pilot din cazul Rezvimes din 25 aprilie 2015. Sper ca acest plan va avea rezultate', a mentionat Raimondi. 

In statistica prezentata de presedintele Curtii, la data de 31 decembrie, cele mai multe cazuri aflate spre solutionare erau indreptate impotriva Romaniei (17,6%), urmata de Rusia, cu 7.700 de plangeri (13,8% din total), Turcia cu 7.500 de plangeri (13,3%), Ucraina cu 7.100 (12,6%), Italia cu 4.600 (8,3%). 

Potrivit raportului pe 2017, cele mai multe decizii in care s-a constatat cel putin o incalcare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului au fost dictate impotriva Rusiei (305), Turciei (116), Ucrainei (87), Romaniei (69), Bulgariei (39) si Greciei (37).  

Ungaria, printre primele tari

In ce priveste Ungaria, care se afla printre primele tari in acest clasament in urma cu un an, din cauza numarului foarte mare de plangeri legate de suprapopularea carcerala, CEDO a subliniat ca o noua lege care instituie recursuri a intrat in vigoare in urma deciziei pilot a Curtii in cazul Varga. Aceasta constata existenta unei probleme generale de disfunctionalitate a sistemului penitenciar din Ungaria. In baza noii legi, CEDO a respins 6.000 de plangeri, considerand ca a fost sesizata in mod prematur. 

Per total, Curtea de la Strasbourg a statuat in peste 85.950 de dosare, o crestere cu 123% fata de 2016, numarul hotararilor pronuntate fiind de 1.068. 

Presedintele Guido Raimondi a mai aratat ca, in 2017, a scazut cu 28% numarul deciziilor referitoare la cereri de masuri provizorii. CEDO a dat castig de cauza petentilor in 117 cazuri si a respins alte 533 de solicitari, majoritatea vizand situatii de expulzare, potrivit dcnews.ro.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img