vineri, 29 martie, 2024

Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăderea şi atinge cel mai mic nivel din ultimele 3 luni

Distribuie:

Publicat:

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 3,04%, cel mai mic nivel din ultimele 3 luni, potrivit datelor publicate, miercuri, de Banca Naţională a României (BNR).

Miercuri, ROBOR la 3 luni a scăzut de la 3,09% la 3,04%. Acesta este cel mai mic nivel din 4 decembrie 2019, când a fost tot 3,04%, conform News.ro.

Totodată, ROBOR la 6 luni a scăzut de la 3,19% la 3,16%. Acesta este cel mai mic nivel din 13 decembrie 2019, când a fost 3,16%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img