miercuri, 24 aprilie, 2024

Indignare in Anglia, dupa ce fanii echipei Chelsea au cantat o melodie jignitoare la adresa jucatorului egiptean Mohamed Salah

Distribuie:

Publicat:

Mai mulţi fani ai echipei Chelsea au cântat o melodie jignitoare la adresa jucătorului egiptean al formaţiei Liverpool, Mohamed Salah, iar înregistrarea video a fost postată şi apoi larg distribuită pe reţele de socialziare, informează lequipe.fr, relatează News.ro.

Suporterii londonezi se aflau într-un bar din Praga, înaintea meciului pe care Chelsea urma să-l dispute cu Slavia, în Liga Europa. Versurile melodiei se refereau la Salah ca la un terorist care pune bombe.

Conducerile cluburilor Chelsea şi LIverpool au reacţionat imediat după această postare.

"Acest video este deranjant şi periculos. Acest comportament trebuie sancţionat pentru ceea ce este, pur fanatism", a precizat Liverpool, într-un comunicat, în care cere rapida identificare şi pedepsire a autorilor.

Chelsea colaborează cu poliţia pentru identificarea persoanelor care apar în înregistrarea video. Potrivit presei engleze, trei persoane care s-ar fi numărat printre cele care au cântat melodia ce-l avea ca subiect pe Salah au fost interzise pe Eden Arena din Praga, la meciul din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Europa.

Chlesea consideră orice formă de comportament discriminatoriu ca fiind oribilă şi anunţă măsurile cele mai severe faţă de un asemenea comportament, dacă se va dovedi că autorii sunt membri sau abonaţi ai clubului.

Poliţia engleză a anunţat că a deschis o anchetă în acest caz.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img