vineri, 19 aprilie, 2024

Inflația distruge statele la nivel global: cea mai veche instituţie financiară internaţională cere majorări decisive ale dobânzilor

Distribuie:

Publicat:

Banca Reglementelor Internaţionale (BRI), cea mai veche instituţie financiară internaţională,  a cerut ca dobânzile să fie majorate "rapid şi decisiv", pentru a preveni ca majorarea inflaţiei să fie şi mai problematică, transmite Reuters, informează Agerpres.

Principalii guvernatori ai băncilor centrale au discutat la reuniunea anuală a BIS dificultăţile cu care se confruntă în prezent, într-unul din cele mai turbulente începuturi de an cu care s-au confruntat vreodată pieţele financiare globale.

Creşterea preţurilor la energie şi alimente este la cel mai ridicat nivel ultimele decenii în multe ţări. Dar remediul uzual – majorarea dobânzilor – sporeşte spectrul unei recesiuni, şi chiar a "stagflaţiei", de tipul celei din anii '1970, când majorarea preţurilor a fost cuplată cu o creştere economică redusă sau negativă.

"Cheia pentru băncile centrale este să acţioneze rapid şi decisiv înainte ca inflaţia să devină adânc înrădăcinată. Trebuie acţionat în următoarele trimestre. Este foarte important dacă aceste şocuri inflaţioniste vor avea caracter permanent", a afirmat Agustin Carstens, directorul general al BIS, la publicarea raportului anual al instituţiei.

BIS crede că o aterizare lină a economiei, unde dobânzile cresc fără a declanşa recesiunea, încă este posibilă, dar acceptă că este o situaţie dificilă. Răspunsul pieţelor financiare va fi, de asemenea crucial, a adăugat şeful BIS.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img