Ioana Dichiseanu încă suferă după pierderea tatălui ei, care pentru ea a fost ca cel mai bun prieten. Se înțelegeau de minune și aveau o relație extrem de apropiată. Acum, la un an de trecerea în neființă a marelui actor, fiica lui, Ioana Dichiseanu, a vorbit despre ce simte față pierderea suferită și ce înseamnă pentru ea.
Ioana Dichiseanu este invitată la Podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene, vineri, 20 mai, începând cu orele 19.00, unde va vorbi deschis despre cât de mult îi duce lipsa tatălui ei și cât de mult a însemnat el în formarea ei ca om. Aceasta și-a deschis sufletul cu o mai mare ușurință în acest Podcast, pentru că este intervievată chiar de către soțul ei.
Ioana Dichiseanu, despre suferința de pe urma pierderii tatălui ei
Fiica marelui actor Ion Dichiseanu, Ioana Dichiseanu, va vorbi în Podcastul soțului ei despre pierderea tatălui său și ce a însemnat acest lucru pentru ea. Aceasta îi simte lipsa celui care a îndrumat-o în viață. Aceștia aveau o legătură puternică și se simțeau din priviri unul pe celălalt, spune ea.
‘’Îmi este dor și… Vorbeam mai devreme, mi-ai spus de amintiri, că amintirile sunt o bucurie, dar tocmai de aceea îmi este dor de el, pentru că nu voi mai avea amintirile acelea, adică totul s-a oprit! Și am rămas…am rămas! El era, și tu știi asta foarte bine, el nu era pentru mine tata sau Ion Dichiseanu. Pentru mine era cel mai bun prieten. Mă simțea din priviri, îl simțeam dacă a dormit bine după cum se trezea, după grimasa pe care o afișa, iar el, față de mine, la fel”, a povestit aceasta.
Cu sufletul deschis și plin de dor, Ioana Dichiseanu a explicat ce a însemnat iubirea ei față de tatăl său. Ea consideră că iubirea înseamnă suferință și că nu are cum să își aducă aminte de momentele urâte dintre ei, pentru că, spune ea, au mai avut și ei discuții tată-fiică ca în orice familie.
‘’Vezi tu, în viață e foarte ușor să spui `vai, cât am iubit persoana respectivă`, indiferent că-i vorba de mamă, tată, soț, copil. E ușor, dar eu am ajuns la concluzia că, după tot ceea prin ce am trecut cu tata, perioada de spitalizare și așa mai departe, iubirea, ne place sau nu, înseamnă suferință. Trebuie să fii lângă omul pe care spui că-l iubești atunci când îi e greu, atunci când îi e rău, să suferi și tu odată cu el. Dacă tu te detașezi de suferința lui, înseamnă că nu-l iubești. Și atunci eu nu pot să spun că îmi e dor de el, dacă nu simt cu adevărat asta! Pentru că, mi-a mai spus cineva, `eiii, o perioadă de doliu, va trece la un moment dat, sau adu-ți aminte de momentele urâte, ca să nu-ți fie greu amintindu-ți momentele frumoase!` Am auzit și asta! Și eu am spus: cum Dumnezeu să-mi aduc eu aminte de momentele urâte? Da, am mai avut și noi discuții între tată-fiică, evident, în orice relație există, dar cum să vrei să uiți un om care ți-a dăruit viață, ți-a dăruit tot? Te-a construit, că pentru mine asta sunt părinții. Ei m-au construit! Și atunci, cum să nu spun că mi-e dor de el?”, a completat Ioana.
