joi, 28 martie, 2024

Iuliu Winkler, deputat european, sustine ca epidemia de coronavirus va induce o criza economica si sociala in UE

Distribuie:

Publicat:

Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) susţine că epidemia de coronavirus ar putea induce în Uniunea Europeană o criză economică şi una socială, iar în acest context Europa va avea nevoie de un plan de stimulare economică, la fel de eficient ca cel din 2008, care a avut menirea să combată efectele crizei financiare globale.

Răspândirea epidemiei de coronavirus "a generat deja o criză de sănătate publică în întreaga UE", iar răspunsul la această problemă trebuie să fie coordonat la nivel european, se arată într-un comunicat al parlamentarului european, remis AGERPRES.

"Măsurile care se iau la nivelul statelor membre trebuie să fie armonizate cu acţiunea europeană, iar solidaritatea este imperativă. Criza de sănătate publică va induce încă două crize în UE, o criză economică şi una socială. Într-o economie globalizată este foarte important ca UE să protejeze persoanele vulnerabile, dar la fel de important este să susţină companiile europene afectate", a afirmat Winkler într-o declaraţie înaintată, marţi, plenului Parlamentului European (PE), reunit la Bruxelles pentru a dezbate criza provocată de COVID-19 şi răspunsul european.

Europarlamentarul Iuliu Winkler a mai arătat că, potrivit estimărilor globale, UE se va confrunta, în scurtă vreme, cu o criză comparabilă cu criza financiară globală din 2008, iar răspunsul Uniunii trebuie să fie la fel ca atunci, "unul consistent şi bine ţintit".

"Avem nevoie de un Plan European de Stimulare Economică bazat pe bugetul UE. În 2008, European Economic Recovery Plan a mobilizat 200 de miliarde de euro, adică 1,5% din PIB-ul UE, la care s-au adăugat zeci de miliarde de euro disponibilizate la nivel naţional de majoritatea statelor membre. Prin flexibilizarea Pactului de Stabilitate şi Creştere trebuie finanţat acest plan european care să ajute economiile europene să depăşească efectele epidemiei de coronavirus, protejând astfel companiile, locurile de muncă şi cetăţenii europeni", a precizat Iuliu Winkler, în declaraţia sa.

În acelaşi context, deputatul european a mai spus că iminenta criză economică trebuie să motiveze acţiunea imediată, iar statele membre să depăşească "discordia" apărută în cadrul negocierilor viitorului buget multianual al UE, pentru perioada 2021-2027.

În opinia sa, principalii beneficiari ai Planului European de Stimulare Economică trebuie să fie IMM-urile şi sectoarele cele mai lovite de epidemie, cum ar fi transporturile şi turismul.

"Trebuie avute în vedere investiţii masive în infrastructura de transporturi şi comunicaţii, dar şi în domeniul eficienţei energetice. Investiţiile finanţate trebuie să fie compatibile cu criteriile de sustenabilitate şi obiectivele Pactului ecologic european", a adăugat parlamentarul european.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img