Ladislau Boloni a fost demis de pe banca lui Al Ittihad, dupa ce duminica seara a pierdut derby-ul campionatului în Arabia Saudita, 0-3 pe teren propriu, cu Al Ahli. Suporterii din Jeddah au aruncat cu sticle de apa în tehnicianul român, care e la a treia înfrângere în acest sezon. Cu Lucian Sânmartean integralist, Al Ittihad a fost umilita în runda a opta a primei ligi saudite, fiind condusa în minutul 20 cu 2-0. În minutul 36, Al Ahli a ratat si un penalty. Dupa golul de 3-0 al oaspetilor, marcat în minutul 83, suporterii lui Al Ittihad si-au iesit din minti si au început sa arunce cu sticle cu apa spre banca de rezerve a echipei favorite si spre Boloni. Tehnicianul n-a avut nicio reactie, iar la conferinta de presa de dupa meci a spus ca îi întelege pe fani, care au toate motivele sa fie suparati si sa actioneze sub impulsul emotiilor. Conducerea lui Al Ittihad a decis, la câteva ore dupa finalul meciului, sa-l demita pe Boloni si a început negocierile cu Jesualdo Ferreira, pentru ca acesta sa preia echipa. Informatia apare în toate mediile de presa din lumea araba, fara sa fie confirmata de club.