joi, 28 martie, 2024

Laura Codruţa Kovesi: Protocolul nu a dat drepturi în plus Ministerului Public şi SRI

Distribuie:

Publicat:

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut marţi că protocolul semnat între Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii nu a dat drepturi în plus celor două instituţii, colaborarea bazându-se pe Constituţie, pe Codul de procedură penală, pe 16 acte normative şi nouă hotărâri ale CSAT.

Ea a adăugat că sunt şi alte instituţii din sistemul judiciar care au încheiat protocoale cu SRI.

"Acest protocol prevede obligaţiile legale pe care atât Parchetele, cât şi Serviciul Român de Informaţii le au prevăzute în legile enumerate în preambulul protocolului. Dacă observăm acest preambul vedem că protocolul se bazează pe Constituţia Românei, pe Codul de procedură penală, pe un număr de 16 acte normative şi nouă hotărâri ale CSAT. Acest protocol nu a dat drepturi în plus celor două instituţii, iar tot ceea ce este scris în protocol sunt obligaţii legale, prevăzute în lege. Prin acest protocol doar s-a creat o procedură unitară pentru ca toată lumea să lucreze în acelaşi fel. Aplicarea legii se făcea diferit şi, de aceea, s-a simţit nevoia armonizării procedurilor. Acesta este motivul pentru care nu doar Ministerul Public a încheiat un protocol cu Serviciul Român de Informaţii, ci sunt şi alte instituţii din sistemul judiciar care au încheiat protocoale cu SRI", a declarat, pentru AGERPRES, Laura Codruţa Kovesi. (continuă) AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img