sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Legea privind regimul armelor si al munitiilor a fost modificata. Vezi care sunt principalele modificari

Distribuie:

Publicat:

In aceasta luna, prin Legea nr.319/2015, au intrat in vigoare modificarile si completarile aduse Legii nr.295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, republicata si actualizata.

In acest context, politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Cluj – Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase – aduc in atentia clujenilor principalele modificari aduse la regimul armelor si munitiilor:

– permisul de arma are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculeaza de la data eliberarii sau, dupa caz, de la data ultimei prelungiri, exceptand perioada de suspendare;

– valabilitatea permisului de arma se prelungeste de catre autoritatea competenta pentru o perioada de 5 ani, daca titularul indeplineste conditiile legale si prezinta dovada efectuarii unei sedinte de tragere anual, intr-un poligon autorizat, cu exceptia posesorilor de arme de vanatoare;

– persoanele fizice care detin arme neletale supuse autorizarii la data intrarii in vigoare a prezentei legi sunt obligate sa faca dovada absolvirii cursurilor de instruire teoretica si practica, cu ocazia prezentarii la prima prelungire a valabilitatii permisului de arma;

– in cazul armelor de vanatoare semiautomate este interzisa schimbarea sau modificarea incarcatorului sau camerei cartusului, astfel incat sa permita transformarea in arme ale caror incarcator si camera pot tine mai mult de 3 cartuse; nerespectarea acestor prevederi sunt sanctionate contraventional cu amenda, respectiv masura complementara a anularii dreptului de detinere, port si folosire a armelor si confiscarea armei;

– detinatorii de arme letale si neletale supuse autorizarii sunt obligati sa se supuna examenului psihologic si/sau medical, la solicitarea expresa a structurilor de politie competente si la recomandarea expresa a medicului si/sau a psihologului, adresata autoritatii competente, in vederea mentinerii autorizarii pentru a detine sau, dupa caz, a purta si a folosi arme si munitii letale sau neletale supuse autorizarii;

– in cazul in care detinatorul armelor refuza sa se supuna examenului psihologic si/sau examenului medical in termen de 30 de zile de la data solicitarii exprese a structurilor de politie competente si/sau recomandarii de reexaminare, se va dispune anularea dreptului de detinere, respectiv de port si folosire a armelor;

– colectionarii de arme pot procura numai arme de colectie, fara munitia aferenta, cu exceptia pistoalelor sau revolverelor proiectate dupa anul 1945;

– unitatile psihologice certificate si unitatile medicale autorizate sunt obligate sa pastreze evidenta examinarilor in registre speciale si sa transmita organului de politie competent, in termen de pana la 5 zile, rezultatul examinarilor, in situatia in care au fost emise recomandari de reexaminare sau avizul de inaptitudine;

– titularul dreptului de a purta si folosi arme de vanatoare poate face uz de arma inscrisa in permisul de arma numai asupra vanatului pentru care a fost autorizat, precum si pentru antrenament in poligoanele autorizate;

– titularii dreptului de detinere, port si folosire a armelor pot procura de la armurierii autorizati numai munitia aferenta armelor inscrise in permisul de arma;

– sunt interzise comercializarea sau instrainarea sub alta forma, precum si detinerea ori utilizarea de munitie expirata sau degradata care, prin pastrare sau folosire, ar putea pune in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor;

– titularii dreptului de a purta si folosi arme neletale, destinate pentru autoaparare, pot face uz de arma numai in poligoanele autorizate, in caz de legitima aparare ori in stare de necesitate;

– posesorii armelor neletale cu destinatia de autoaparare pot procura si detine maximum 25 de cartuse, pentru o singura arma.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img