vineri, 19 aprilie, 2024

Lotul Biharia-Bors, prima autostrada inaugurata in 2020

Distribuie:

Publicat:

Lotul de Autostradă Biharia – Borș cu o lungime de 5,5 kilometri a fost recepționat însă, deschiderea tronsonului din județul Bihor și a noului punct de trecere a frontierei ( dintre România și Ungaria ) Borș 2 se poate face doar luna viitoare -după ce- și drumarii maghiari finalizează lucrările la Autostrada M 4 de 26 de km, potrivit romania-actualitati.ro.

Vama Borș 2 va avea 10 benzi pe sens și va fi al doilea punct de trecere a frontierei amenajat pe o autostradă, a explicat pentru RRA, Ovidiu Barbier, director adjunct Compania de Drumuri : ,, Biharia-Borş, recepţie a lucrărilor a fost făcută în datele de 29 şi 30 iulie, cu o listă anexă cu foarte puţine observaţii, care se vor rezolva în maxim 15 zile. Poate fi puse în circulaţie imediat ce se vor rezolva toate problemele legate de memorandumul de înţelegere cu Ungaria şi cu acordul interguvernamental de care depinde deschiderea acestui punct de frontieră Borş 2. Este vorba despre 10 benzi pe sens, într-adevăr, sunt 10 pe intrare, 10 pe ieşire, din care câte patru benzi pentru camioane şi şase pentru turisme. Punctul de frontieră, amenajarea lui este pe teritoriul maghiar, probabil o lună – o lună şi ceva vom putea să circulăm pe această autostradă.”

Lucrările pentru construirea segmentului de Autostradă dintre Biharia și Borș în zona de Nord – vest a municipiului Oradea au început în aprilie 2019 și s-au încheiat la termen, conform contractului. Este practic, capătul Autostrăzii Brașov- Borș adică A 3 – Transilvania. După rezilierea contractului ( 2013) Autostrada a fost împărțită pe secțiuni mici pentru că niciun constructor nu putea susține o asemenea lucrare și s-a obținut finanțarea europeană. Așa s-a ajuns la un tronson de doar 5 kilometri dar care, prin vama Borș 2 se va conecta cu autostrada M 4 din Ungaria.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img