joi, 18 aprilie, 2024

Lucian Bode, avertisment crunt pentru românii care nu respectă legea

Distribuie:

Publicat:

Ministrul de Interne a anunțat ce sancțiuni riscă românii care, începând de sâmbătă, vor purta mască textilă în spații publice. De asemenea, Lucian Bode a explicat cum vor avea loc verificările pe teren și după ce principii se vor aplica amenzile. În urma hotărârii CNSU, cetățenii sunt obligați să poarte corect măști chirurgicale sau FFP2, astfel încât nasul și gura să fie perfect acoperite.

Lucian Bode, despre sancțiunile pe care le riscă românii care nu respectă legea

România se află la începutul valului cinci al pandemiei, iar medicii și autoritățile avertizează că, în scurt timp, numărul infectărilor va exploda, ajungându-se la peste 20.000 de cazuri zilnice.
Pentru a evita o nouă criză sanitară, autoritățile au adoptat măsuri anti-Covid-19, menite să reducă transmiterea comunitară, printre acestea regăsindu-se și purtarea obligatorie a măștilor în spații publice, închise sau deschise, cu excepția celor textile, care nu protejează corespunzător.

Legea va intra în vigoare începând se sâmbătă, atunci când străzile orașelor din România or fi împânzite de polițiști și jandarmi care vor asigura respectarea noilor restricții, cât și sancționarea românilor care nu respectă regulile și zădărnicesc combaterea bolilor.

În urmă cu câteva ore, Lucian Bode a explicat că verificările făcute de oamenii legii vor avea la bază legea, astfel că nu este necesar nicio indicație suplimentară privind sancțiunile aplicate. Mai mult, ministrul Afacerilor Interne a explicat că această hotărâre a fost luată în urma avertismentelor specialiștilor privind trasmiterea rapidă a tulpinii Omicron.

„Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului.

Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare”, a mai spus ministrul.”, a declarat Lucian Bode.

Ce amenzi vor primi românii care sunt prinși în spații publice cu mască textilă

Lucian Bode a fost întrebat, desigur, despre amenda pe care o vor primi cetățenii care nu doresc să renunțe la masca textilă. Acesta a răspuns fără ezitări că amenda pentru nerespectarea legii a rămas aceeași, adică suma de 2.500 de lei, aplicată și în cazuri anterioare similare.

„Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”, a concluzionat ministrul de Interne.

Vă reamintim că există, însă, câteva categorii de persoane care sunt exceptate de la regula purtării obligatorie a măștii.

 a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img