vineri, 29 martie, 2024

MAI: Peste 25.000 de politisti vor avea salarii mai mari din luna martie

Distribuie:

Publicat:

Vesti bune pentru politisti si militari. De astazi, vor beneficia de un spor majorat de la 5 la 10%, cresterile urmand sa se regaseasca in salariile din luna martie 2018.

Miercuri, 31 ianuarie 2018, a fost aprobat Ordinul ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar, politistilor si personalului civil din MAI.

Acest act normativ asigura punerea in aplicare, la nivelul MAI, a prevederilor Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.

Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihica pentru mai multe categorii de politisti decat pana in prezent.

Astfel, peste 3.000 de politisti primesc acest drept pentru prima data, in conditiile legislatiei in vigoare: politistii de la actiuni speciale, criminalistii si cei care indeplinesc atributii specifice de cercetare la fata locului, in domeniul pirotehnic sau prin utilizarea cainilor de serviciu.

Totodata, peste 25.000 de politisti vor beneficia de acest spor majorat de la 5 la 10%.

Marimea concreta a procentului sporului pentru risc si solicitare neuropsihica pentru fiecare categorie de personal se stabileste anual in limita fondurilor bugetare. In acest an, valoarea sporului va fi cuprinsa intre 5% si 20% in functie de conditiile de desfasurare a activitatii.

Prin ordin se prevede acordarea unei indemnizatii pentru paza si supraveghere de 5% din salariul de functie pentru personalul care asigura paza, escortarea si supravegherea persoanelor retinute sau arestate preventiv, pentru timpul efectiv prestat in aceste conditii.

Toate aceste cresteri se vor regasi in salariile din luna martie 2018.

De asemenea, in anul 2018, se va aplica in continuare plata majorarii de 75% pentru orele lucrate in weekend-uri sau de sarbatori legale, mentinandu-se si toate celelalte sporuri, indemnizatii si drepturi de echipament si hrana, se arata in comunicatul MAI.

Astfel, venitul salarial net al personalului MAI (127.000 de angajati) nu va scadea in 2018, ci va creste cu pana la 4-5% incepand cu luna ianuarie 2018, pentru angajatii care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii de munca.

Dintre cei peste 80.000 politisti, din Politia Romana si din Politia de Frontiera Romana, pentru aproximativ 8.000, din ianuarie 2018 a incetat aplicarea unei majorari salariale care a functionat, conform legii, numai pentru 6 luni din anul 2017. Aceasta majorare pentru asigurarea de la domiciliu a continuitatii serviciului politienesc, a avut un caracter temporar si s-a aplicat pentru prima data in salarizarea politistilor in anul 2017.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img