vineri, 19 aprilie, 2024

Mare, mica, lata sau ingusta? Descopera ce trasaturi de caracter dezvaluie forma mainilor tale

Distribuie:

Publicat:

Fiecare individ este unic iar mainile noastre spun ceva despre noi prin forma lor, a degetelor si a raportului dintre degete. Stiinta si arta in acelsi timp, studiul mainilor era foarte popular intre egipteni, caledonieni, evrei si romani. Filosofii greci si latini aveau un respect deosebit pentru aceasta stiinta, iar intre cei care au studiat-o s-au aflat: Aristotel, Platon, Albert cel Mare, Iulius Caesar. Aproape de Evul Mediu, aceasta arta incepe sa cada in uitare, dar revine in voga cu ajutorul capitanului Casimir Stanislas D'Arpentigny – considerat de multi parintele chirognomiei. In zilele noastre, Universitatea Allahabad, din India, acorda un doctorat in studiul mainilor dupa cativa ani de studii. Aceasta stiinta are o multitudine de aplicatii, aratand  la fel de bine inclinatiile ca si funtionarea fizica si emotionala a unei persoane.

Studiul mainilor este o stiinta, fiind necesari multi ani de studiu pentru a stapani putin multitudinea de cunostinte necesare unei bune interpretari. Nu exista o metoda mai buna de lucru decat sa te cunosti pe tine insuti mult mai bine inainte de a-i descoperi pe ceilalti. Seamana putin cu psihiatrul care isi face propia psihanaliza pentru a-si cunoaste eul interior inainte de a-i putea intelege corect si ajuta pe altii. Primul lucru la care trebuie sa va uitati atunci cand analizati mana cuiva este aspectul general: este mare sau mica?Este lata sau ingusta?

1. Mana mare: creierul domina inims. O mana mare indica o persoana ganditoare, care-si controleaza emotiile si care nu decide nimic la intamplare. intodeauna isi ia timp de gandire inainte de a hotari. Denota un spirit analitic si minutios care vrea sa stie si cel mai mic detaliu inainte de a trece la actiune. Poate ca decizia va fi luata ceva mai lent, dar, odata hotarata, nimic, niciun obstacol, niciun sentiment nu o face pe aceasta persoana sa dea inapoi. Poate deveni incapatanata si tenace, iar asta inseamna uneori ca persoanei ii lispeste capacitatea de adaptare, mai ales in sitatiile in care circumstantele se schimba. O mana mare stie sa se faca ascultata si stie sa pastreze un secret. Este mana specialistilor: savanti sau artisti. Cum s-ar spune, este prea putin maleabila si se pliaza cu greutate schimbarii circumstantelor. Arata, de asemenea, timiditate si egoism.

2. Mana mica: inima domina creierul. Aceasta persoana observa mai bine imaginea de ansamblu decat detaliile. Are un spirit mult mai sintetic decat analitic. Gandirea, spre deosebire de persoanele cu mana mare, e mai putin profunda, dar observatiile sunt juste. Aceasta mana este activa, ceea ce a decis trebuie sa fie facut imediat, iar, daca nu se intampla asa, devine capricioasa. Aceasta mana anunta un caracter vesel si optimist. Mana mica arata, deci, o usurinta de adaptare, bazata pe intuitie. Mana mica adora barfele si palavrageala. Daca vrei sa afle ceva tot orasul, spune-i acestei persoane ca e secret.

3. Mana lata. Denota o persoana care are multa vitalitate. Este o persoana puternica, increzatoare, curajoasa, luptatoare. Aceasta persoana stie ce vrea: este semnul reusitei. Marele defect al acestei maini este lipsa de delicatete: fiind deosebit de descurcareata, nu va ezita, la nevoie, sa impinga, sa rastoarne sau sa calce in picioare. Este mana omului de afaceri, a aventurierului. Mana lata este inteligenta atunci cand celelalte semne nu contrazic asta. Dar poate fi si proasta: si nu exista cale de mijloc. Este mana unei persoane remarcabile sau a uneia nesemnificative, a unui pedant, a cuiva plin de sine si foarte increzut.

4. Mana ingusta. Spre deosebire de mana lata, mana ingusta este a celor lasi si nesiguri, atat in plan fizic, cat si moral. Aceasta mana nu are incredere in ea, este tematoare, fricoasa si slaba si suspecteaza pe toata lumea. Neincrederea o face sa analizeze totul la extrem si in consecinta ii scade elanul si o impiedica sa mearga mai departe. In general, aceasta mana nu este fericita, pentru ca sufera de nesiguranta cronica: si fizica, si psihologica. Cu toate acestea, sunt persoane foarte longevive, pentru ca se afla permanent sub ingrijire medicala. Totusi, caracteristicile negative ale mainii inguste pot fi anulate sau mult reduse de alte semne pozitive.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img