vineri, 19 aprilie, 2024

Mihai Teja spune ca nu este o presiune pentru FCSB victoria CFR-ului

Distribuie:

Publicat:

Antrenorul Mihai Teja a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că victoria liderului CFR Cluj cu Sepsi nu pune o presiune suplimentară pe echipa lui, FCSB, înaintea meciului cu FC Viitorul.

"M-am uitat (n.r. – la meciul CFR Cluj-Sepsi, scor 3-1). Un gol frumos (n.r. – cel al lui Ţucudean). Nu este o presiune, e abia prima etapă, sunt zece meciuri în play-off. Toate meciurile sunt grele, toate echpele sunt bune, trebuie să ne câştigăm punctele noi, nu trebuie să nu uităm la alţii. Acesta este lucrul cel mai important, să ne câştigăm noi punctele, meciurile", a declarat Teja.

El are încerdere în echipa lui şi în faptul că jucătorii vor face zece meciuri foarte bune în play-off, începând cu cel de luni, cu Viitorul.

"Mi-aş dori (n.r. – să-l învingă pe Hagi), dacă intra Gică Hagi pe teren, diferenţa era foarte mare, dar nu intră nici Hagi pe teren, nici eu, vor intra echipele pe care le antrenăm şi ne dorim ca noi să ieşim învingători mâine. Intră un alt Hagi (n.r. – Ianis), e un jucător foarte bun, un jucător care poate face diferenţa oricând, dar mai mult am încredere în băieţii mei şi sunt sigur că vor face un meci foarte bun, mâine. Ne aşteptăm la un meci deschis, pentru că aşa ar trebui să fie. În play-off ar trebui să fie meciuri mult mai deschise, mult mai frumoase, sper ca mâine să fie un meci deschis. Pintilii şi Planici sunt accidentaţi pentru acest meci, Momcilovici nu este încă sută la sută, iar Teixeira şi Man sunt suspendaţi. Există şi posibilitatea să jucăm cu doi atacanţi. Nu poţi să schimbi cinci sisteme, din punctul meu de vedere, poate altcineva poate în două luni să antreneze patru sisteme. Am spus că vreau să implementez două sisteme, 4-2-3-1, 4-3-3, nu există timpul efectiv pentru a antrena trei, patru sisteme. Când ai jucători inteligenţi, jucători cu calitate, poţi juca şi cu doi atacanţi, dar vom vedea, în funcţie de problemele pe care le vom avea în tmpul meciului. În mare, jucătorii se antrenează bine şi de aceea am încredere. Am încredere că jucătorii vor face zece meciuri bune în play-off, că se vor concentra 200 la sută şi vor da tot ce au mai bun", a spus antrenorul.

Întrebat dacă ar fi o dezamăgire mare ca FCSB să nu ia titlul cu lotul pe care îl are, Teja a răspuns: "Când îţi fixezi nişte obiective şi nu le realizezi, există o dezamăgire, o supărare. Dezamăgire mare este la altele, la catastrofe nucleare sau… Orice eşec, orice înfrângere trebuie să te ducă mai departe, nu trebuie să te doboare. Profesional, te motivează, pentru că vrei să devii mai bun."

Prezent la conferinţa de presă, noul jucător al echipei FCSB, Iulian Cristea, spune că nu se teme de criticile pe care i le-ar putea aduce patronul Gigi Becali.

"M-am acomodat destul bine, colegii m-au primit foarte bine. E un vestiar unit, cu colegi foarte buni. Nu am emoţii, e un meci important, primul meu meci la Steaua, sper să evoluez foarte bine şi să nu dezamăgesc. Mi s-a împlinit un vis de mic, eu trebuie acum să confirm, acest vis să devină realitate şi să joc foarte bine. Nu e greu de jucat împotriva lui Ianis, e un jucător bun, tehnic, dar nu e neapărat greu. Nu e un atacant de cereu, pentru mine nu e un adversar greu. Nu mă tem (n.r. – criticile lui Gigi Becali), mă poate critica după evoluţiile mele, dar dacă joc bine nu are de ce şi nu mă tem", a spus Olaru.

FCSB va evolua, luni, de la ora 20.30, pe Arena Naţională, cu FC Viitorul, în prima etapă a play-off-ului Ligii I.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img