joi, 25 aprilie, 2024

Minciuna are picioare scurte

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, asupra unui cetăţean din Republica Moldova, un permis de conducere ce   s-a dovedit a fi fals. Totodată, s-a constatat că deşi bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui autoturism, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 21.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta un permis de conducere, declarând că nu îl deţine asupra sa.

S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, în urma căruia a fost descoperit asupra cetățeanului, un permis de conducere având însemnele autorităților din Republica Moldova, care prezenta suspiciuni de fals.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că permisul de conducere este fals, acesta neîndeplinind condițiile de formă și fond ale unui document autentic.

Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Persoana a declarat că a obţinut permisul de conducere, în anul 2018, prin intermediul unui conaţional ale cărei date nu şi le aminteşte, contra sumei de 100 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img