joi, 28 martie, 2024

Ministrul Educatiei – discutii cu reprezentanti ai protestatarilor: Repartizarea preliminara a locurilor in universitati – facuta pe criterii

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Valentin Popa a purtat marti discutii de clarificare cu reprezentantii celor 30 de studenti, precum si cu cele doua cadre didactice din sistemul universitar care au manifestat in fata sediului MEN, tematica abordata vizand modul de repartizare preliminara a locurilor/granturilor finantate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de licenta, master si doctorat, pentru anul universitar 2018 – 2019.

Potrivit MEN, ministrul Educatiei a reiterat pozitia potrivit careia repartizarea preliminara a fost facuta pe criterii bine fundamentate, urmarindu-se sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a Romaniei, a absolventilor liceelor situate in mediul rural, precum si formarea initiala a viitoarelor cadre didactice.

Valentin Popa a prezentat modul de repartizare preliminara, reamintind ca este pentru prima data de la intrarea in vigoare a Legii Educatiei Nationale cand MEN a fundamentat si a repartizat distinct locuri/granturi finantate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenta, master si doctorat, cu destinatiile amintite.

"Celor prezenti li s-a comunicat, si pe aceasta cale, ca Ministerul Educatiei Nationale a respectat repartizarea efectuata in anii precedenti, in proportie de aproximativ 90% la licenta si aproximativ 80% la master, diferenta fiind repartizata astfel: pentru sustinerea domeniilor prioritare de dezvoltare, proportional cu numarul de studenti din programele care pot asigura o dezvoltare a acestora; pentru sustinerea absolventilor liceelor situate in mediul rural, proportional cu cifrele repartizate conform criteriului statistic; pentru sustinerea programelor care pregatesc cadre didactice pentru sistemul preuniversitar, proportional cu numarul de studenti din programele de studiu corespunzatoare", se arata intr-un comunicat al MEN.

Potrivit sursei citate, studentii au cerut clarificari cu privire la notiunea de repartizare preliminara, fiind interesati sa afle data alocarilor definitive.

"Acestea se vor realiza in toamna, la incheierea sesiunii de admitere in institutiile de invatamant superior, dupa ce vor fi repartizate inclusiv locurile ramase in rezerva. In ceea ce priveste situatia studentilor deja inscrisi in sistemul de invatamant superior, ministrul Valentin Popa a facut precizarea ca acest mod de repartizare preliminara a locurilor ii priveste doar pe viitorii studenti, mai exact studentii care vor fi declarati admisi in toamna anului 2018", precizeaza MEN.

Ministrul Educatiei a subliniat ca nu a contestat niciodata importanta stiintelor socio-umane, domeniilor prioritare de dezvoltare a Romaniei (bioeconomia, tehnologia informatiei si a comunicatiilor, spatiu si securitate, energie, mediu si schimbari climatice, eco-nanotehnologii si materiale avansate, sanatatea) fiindu-le alocat suplimentar un procent de 8% pentru ciclul universitar de licenta, respectiv de 12,5% pentru ciclul universitar de master.

MEN mentioneaza ca studentii prezenti la protest si la intalnirea cu ministrul Valentin Popa nu sunt reprezentanti oficiali ai asociatiilor/organizatiilor studentesti din Romania.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img