vineri, 19 aprilie, 2024

Ministrul Finantelor a discutat cu ministrul britanic al Comertului despre atragerea investitiilor straine in Romania

Distribuie:

Publicat:

 

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, s-a întâlnit joi cu ministrul pentru Politici Comerciale din Departamentul de Comerţ Exterior al Marii Britanii, Greg Hands, aflat la Bucureşti pentru discuţii cu oficiali ai statului român şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din România pe tema creşterii cooperării economice şi a relaţiilor comerciale dintre Marea Britanie şi România, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, anunță AGERPRES.

Alexandru Nazare i-a transmis ministrului britanic oportunitatea atragerii de investiţii străine directe în România în contextul în care această ţară prezintă un grad ridicat de competitivitate fiscală în regiune.

"Nevoile de dezvoltare ale României exced sumele pe care le avem la dispoziţie în momentul de faţă din fonduri structurale, de aceea consider că ţara noastră poate beneficia de experienţa Marii Britanii în privinţa atragerii de fonduri private în economie. Este necesar să adoptăm un model funcţional care să ajute şi să susţină economia României, mediul de afaceri şi relaţiile cu investitorii străini", a declarat Alexandru Nazare, citat în comunicat.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a subliniat faptul că bugetul României pentru anul 2021, recent adoptat de către Parlament, prevede un nivel istoric al investiţiilor statului, concomitent cu reducerea deficitului şi înscrierea României pe o traiectorie de ajustare fiscală sustenabilă.

De asemenea, Alexandru Nazare a reiterat solicitarea pentru sprijinul Marii Britanii în vederea aderării României la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

La rândul său, ministrul britanic pentru Politici Comerciale şi-a exprimat aprecierea faţă de relaţiile foarte bune dintre Marea Britanie şi România, arătându-şi totodată deschiderea de a oferi sprijin în consolidarea şi extinderea relaţiilor comerciale dintre cele două state.

Totodată, Greg Hands a prezentat instrumentele financiare puse la dispoziţie de către Marea Britanie prin UKEF (UK Export Finance), de aproximativ 4 miliarde de lire, în vederea finanţării unor proiecte de investiţii, în măsura în care acestea se înscriu în criteriile de eligibilitate, se precizează în comunicatul Ministerului Finanţelor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img