joi, 28 martie, 2024

Nikol Pashinyan l-a asigurat pe Vladimir Putin de importanţa relaţiilor ruso-armene

Distribuie:

Publicat:

Noul premier armean, Nikol Pashinyan, l-a asigurat luni pe Vladimir Putin de importanţa strategică a relaţiilor dintre Moscova şi Erevan, în cadrul primei sale întâlniri cu preşedintele rus de la alegerea sa în funcţie, relatează AFP.

''Există o relaţie strategică şi o alianţă între Armenia şi Rusia'', a declarat premierul armean la Soci, în sudul Rusiei, în cadrul unui summit al Uniunii economice euroasiatice, din care fac parte cele două ţări.

''Vă asigur că în această chestiune există în Armenia un consens şi că nimeni nu se va îndoi vreodată de importanţa strategică a relaţiilor ruso-armene'', a afirmat Pashinyan.

El a salutat apoi poziţia echilibrată a Rusiei în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Armenia, ce au dus la demisia fostului premier Serzh Sargsyan, care a fost de asemenea preşedinte al ţării între 2008 şi 2018.

''Vă doresc să reuşiţi în calitate de şef de guvern'', a declarat la rândul său Putin, calificând Armenia drept ''cel mai apropiat aliat şi un partener în regiune'' pentru Rusia.

După ce a condus timp de trei săptămâni o amplă mişcare de contestare, ce viza Partidul Republican de la putere şi pe fostul preşedinte Serzh Sargsyan, Nikol Pashinyan a fost ales pe 8 mai premier al Armeniei.

Pashinyan a avut grijă să menajeze aliatul său tradiţional, care este Rusia, şi a subliniat de mai multe ori că alianţa cu Moscova va rămâne pentru el o axă esenţială a politicii armene.

Pe parcursul acestei crize, Rusia a stat deoparte şi a adoptat o atitudine neutră, în contrast cu obişnuita sa neîncredere faţă de orice contestare populară susceptibilă de a aduce la putere într-o fostă republică sovietică lideri ostili faţă de Kremlin. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img