joi, 25 aprilie, 2024

O MARE bataie de joc! Ce indemnizatie incaseaza veteranul de razboi UMILIT de Ziua Nationala

Distribuie:

Publicat:

Pe fostul ofițer de transmisiuni Emil Vețeleanu, veteran de război, ni-l amintim de la parada de 1 Decembrie, din 2019, când, prezent fiind la eveniment, a fost ignorat de autoritățile vâlcene. 

Colonelul în rezervă Emil Vețeleanu, veteran care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a împlinit sâmbătă, 25 ianuarie 2020, 101 ani.

Cu această ocazie, beneficiind de sprijinul Ministerului Apărării Naționale, mai precis a comandantului Garnizoanei din Râmnicu Vâlcea, colonel inginer Cristian Gabriel Arinton, și a comandantului Centrului Militar Județean Vâlcea, locotenent-colonel Nicolae Olaru, reporterul Bugetul.ro s-a deplasat, vineri, 24 ianuarie, la Râmnicu Vâlcea.

L-am găsit pe domnul colonel Vețeleanu acasă, în modestul apartament situat într-o zonă liniștă din Râmnicu Vâlcea, alături de fiica și fiul său.

De altfel, modestia este cuvântul care-l definește pe acest om, care, după cum ne-a mărturisit, a trăit întreaga viață sub o disciplină de fier, fără excese, consum de alcool și țigări.

La apariția unui grup de liceeni de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Craiova, subordonat Comandamentului Comunicațiilor, care au venit să-i ureze „La mulți ani!”, col. (r) Emil Vețeleanu a fost cuprins de amintiri și de un singur regret: „La Craiova, am făcut școala, o școală ‘Jos pălăria!’. Ar fi bine să mai fie școlile de atunci. Din păcate, nu mai sunt. Învățământul e în decadență”.

„La vârsta ta, eram foarte exigent, iar, în special în învățământ, eram foarte dur și disciplinat”, i-a spus veteranul de război unui viitor militar.

Cum își „respectă” Statul Român veteranii de război: indemnizație de 1.000 de lei

Cu o modestie demnă de invidiat, colonelul în rezervă Emil Vețeleanu a dezvăluit că primește o indemnizație de veteran de 1.060 de lei, la care se adaugă și o pensie de 2.040 de lei.

„Renta de veteran este de 1.060 de lei și cea de pensionar (n.r. – stabită în baza contribuțiilor la bugetul stat) este de 2.040 de lei. Nu mă vait de asta. Sunt mulțumit”, a precizat veteranul de război.

La plecare, colonelul în rezervă ne-a promis să ne revedem în 2020.

„Vă invit și la 102 ani”, a încheiat colonelul Vețeleanu, râzând.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img