Elisabeta Stoica, tanara in varsta de 22 de ani, s-a nascut surdo-muta, insa acest handicap nu a reusit sa o doboare ci, din contra, a ambitionat-o sa-si demonstreze ca poate ajunge sa faca toate activitatile pe care un om normal le face, daca nu la fel de bine, poate chiar mai bine. Elisabeta este studenta in anul trei la Universitatea de Arte "George Enescu", la specializarea design vestimentar, iar visul ei de a-si deschide un atelier in care sa creeze hainele pe care si le doreste a aparut inca de cand era mica.
"De cand eram copil, am fost atrasa de moda. Coseam rochii pentru papusi, dar nu ma gandeam atunci ca voi reusi vreodata sa fac o afacere din asa ceva. Dar de cand am intrat la facultate, mi-am dat seama ca am mult potential si am inceput sa cred cu adevarat in talentul meu si am inceput sa investesc in visul meu. Este o poveste destul de complicata, am trecut prin foarte multe ca sa ajung acum aici si inca mai am de trecut prin mai multe", spune Elisabeta.
Cum a reusit sa faca fata la facultate, fiind diferita de ceilalti
Studenta nu a avut interpret, asa cum ar fi trebuit, pentru ca a incercat sa se integreze in colectiv, sa nu fie privita de ceilalti cu alti ochi si, cel mai important, sa nu rada de ea.
"La facultate mi-a fost si inca imi este foarte greu. M-am simtit mereu singura si asta nu mi-a placut. Eu nu-i intelegeam pe profesori mereu si nu pricepeam ce vor sa-mi spuna. Faceam ce intelegeam eu si mereu erau nemultumiti si asta ma descuraja. Mi-as fi dorit sa pot face mai mult, sa pot intelege mai mult. Dar sunt autodidacta si asta ma ajuta. Cand ajung acasa, in fiecare zi, recitesc cursurile, ma uit de multe ori pe desene ca sa le pot intelege singura, pentru ca nu vreau sa am lipsuri. Daca nu am eu rabdare cu mine, nimeni nu o sa aiba. Am avut norocul sa cunosc o profesoara de la scoala de arte, de la ea am invatat cu adevarat ce inseamna moda, m-a invatat sa pictez, sa desenez, exact asa cum trebuie", adauga tanara.
Sustinerea celor apropiati si curajul ei au facut-o sa-si depaseasca limitele
Cu toate ca oamenii din jurul ei erau reticenti in ceea ce priveste realizarile Elisabetei, familia i-a fost mereu aproape, incurajand-o si sustinand-o. Astfel, Elisabeta a accesat fondurile europene, iar cu ajutorul programului Start-Up Nation a primit suma necesara pentru a-si infiinta societatea si pentru a-si achizitiona cateva masini profesionale de cusut.
"Am fost sprijinita foarte mult de familie, mai ales de mama mea. Ea a fost cea care mi-a dat incredere in mine sa ma inscriu la facultate, sa nu renunt, chiar daca ma simt complexata din cauza problemelor mele. Dar acesta a fost si motivul pentru care am vrut sa fac arta, pentru ca era cel mai accesibil pentru mine, pentru ca se pune accentul pe desen si creatie, iar oamenii se inteleg prin ceea ce fac, nu este neaparat nevoie de cuvinte. Eu mi-am cumparat masinile de cusut performante, dar acum lucrez impreuna cu alte cateva persoane surdo-mute la modele de haine, la croiuri si ne informam foarte mult despre ce se poarta si cum am putea personaliza toate hainele in stilul nostru. Vrem sa fie ceva diferit, pentru ca noi suntem diferiti, chiar daca uneori ne vine greu sa acceptam asta. M-am gandit ca, pentru inceput, dupa ce ne organizam putin in ceea ce priveste stilul vestimentar pe care vrem sa-l promovam, sa ne facem o pagina online si sa ne vindem acolo creatiile", spune studenta.
Desi a intampinat multe obstacole pe drumul catre succes, nu a renuntat
Elisabeta a fost de multe ori descurajata de atitudinea oamenilor din jurul ei, in special de cea a colegilor de facultate. Chiar daca a avut uneori tendinta sa renunte la planurile pe care le avea de indeplinit, de fiecare data regasea puterea sa continue. "M-am gandit de multe ori sa renunt, dar m-am uitat in jurul meu si mi-am spus ca asta nu este o optiune. Oamenii ca mine nu au curaj sa iasa in lume, le este frica de faptul ca vor fi judecati. Eu continui si pentru ei, sa vada ca se poate. De aceea le explic tuturor cunostintelor mele care nu au curaj, sa invete cat mai mult, sa se intereseze cat mai mult despre lumea in care traim toti, surzi, muti, fara nicio deficienta, pentru ca lumea nu se invarte numai in jurul nostru si trebuie sa ne adaptam. Persoanele cu deficiente de auz ar trebui sa caute si compania celor care aud, chiar daca sunt reticenti si nu ii inteleg. De la auzitori pot invata multe despre viata reala, sa nu ramana inchisi in comunitatea lor, sa aiba incredere si mult curaj. Poti face orice si poti ajunge orice daca iti propui si muncesti. Trebuie sa indrazneasca mai mult, sa nu se limiteze doar la terminarea liceului, pentru ca, orice curs sau scoala ii va ajuta", adauga Elisabeta.
Faptul ca nu sunt destui logopezi reprezinta o problema pentru persoanele mute din Iasi
Numarul mic de logopezi constituie o problema pentru toti cei care au deficiente de comunicare, iar in scoli sau licee prea putini logopezi se ocupa de astfel de probleme. "Eu sunt si surda, si muta, dar unii sunt doar muti. Iar acestia ar trebui sa mearga o perioada lunga la logoped pentru a reusi sa invete sa pronunte cuvintele, sa le articuleze, sa lucreze la sonoritatea lor, pentru ca nu este imposibil. Am prieteni care s-au nascut muti si cu ajutorul logopezilor au invatat sa pronunte unele cuvinte, dupa mult exercitiu. De aceea, daca as fi auzit, mi-ar fi placut foarte mult sa pot ajuta copiii de gradinita sa-si dezvolte limbajul. Asta i-ar ajuta sa sa cunoasca si sa se descurce mai bine in lumea celor care aud", adauga fata.
Desi strainatatea ar fi o alegere buna, Elisabeta vrea sa profeseze in tara
Cu toate ca in strainatate oamenii cu astfel de deficiente sunt mai bine integrati si nu sunt priviti atat de diferiti ca la noi, unii dintre ei prefera sa ramana aici pentru a educa societatea in asa fel incat toti oamenii cu handicap sa fie inclusi printre normali.
"Acum ma pregatesc pentru licenta, iar in toamna vreau sa obtin o bursa Erasmus. Vreau sa vad cum e strainatatea, cum sumt oamenii si vreau sa ma inspir din ceea ce voi cunoaste acolo. Dupa care, vreau sa ma intorc la Iasi sa ma inscriu la master si sa continui cu atelierul de creatie vestimentara. Eu am fost tratata ca un om care aude si cerintele au fost la fel. Si ma bucur, pentru ca asa am ajuns sa fac ceva, sa am curaj si sa cresc", incheie Elisabeta.
