vineri, 29 martie, 2024

Ofiter in primejdie pentru denuntarea mafiei tigarilor de peste Prut

Distribuie:

Publicat:

CONSECINTE Politistul de frontiera care a demascat reteaua de contabanda cu tigari condusa de politisti din Republica Moldova a fost la un pas sa se confrunte cu represalii din partea celor ce-l banuiau ca le-a stricat “afacerea”

 Seful Punctului de Frontiera Berezeni – Vaslui, comisarul Ionel Lascu, a demascat una dintre cele mai puternice retele de contrabanda din Republica Moldova, care actiona pe frontiera verde, in care erau implicati doi ofiteri cu functii de conducere din cadrul Punctului de Frontiera Leova (Republica Moldova), sector omolog celui de la Berezeni.

 Contrabandistii pregateau o corectie ofiterului roman

 Atat in referatul de arestare, cat si in motivarea judecatorilor Tribunalului Vaslui se arata ca liderul gruparii de contrabandisti il suspecta pe seful Punctului de Frontiera de la Berezeni ca le-a deconspirat activitatea. El a fost interceptat in timp ce punea la cale o agresiune impotriva ofiterului roman. „Modalitatea violenta declarata de Iordachi Vasile pentru a-si proteja activitatea infractionala, constand in aceea ca a intentionat sa exercite acte de intimidare fizica asupra denuntatorului – suspicionat ca ar fi devoalat activitatea sa infractionala, in conditiile in care denuntatorul este reprezentantul autoritatii publice, conduce la concluzia ca pentru acesta autoritatea statului este lipsita de importanta, o explicatie a acestui comportament fiind modul prin care acesta intelege sa cumpere bunavointa unor functionari”, se arata in motivarea judecatorilor Tribunalului Vaslui prin care s-a dispus arestarea preventiva a celor sase contrabandisti basarabeni.

Primele contacte

In perioada 10 noiembrie – 12 decembrie 2013, comisarul Ionel Lascu a fost contactat de seful Punctului de Frontiera Leova, ofiterul Ivan Musteata, si de un subaltern al acestuia, Iurie Volceanov, la randu-i ofiter, care i-au cerut sa le asigure transportul ilegal a mai multor cantitati de tigari, promitandu-i ca va primi sume importante de bani, mai exact cate 50 de euro pentru fiecare bax cu tigari. Pentru a asigura libertate totala pe raul Prut in zona sectorului de Frontiera Falciu, pentru o singura noapte comisarului Ionel Lascu contrabandistii basarabeni i-au promis nu mai putin de 12.500 de euro. Dupa cateva saptamani de presiuni, la inceputul lunii decembrie, seful Punctului de Trecere a Frontierei Berezeni a formulat un denunt impotriva contrabandistilor, care pregateau un prim transport de peste 100.000 pachete de tigari. Odata cu declansarea urmaririi penale, procurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Iasi au dispus introducerea in cauza a doi investigatori sub acoperire, care aveau rolul de a achizitiona tigarile de contrabanda de la basarabeni

 Ofiterii basarabeni, initiatorii grupului

“Functionari ai Sectorului Politiei de Frontiera Leova (Republica Moldova) au contactat reprezentanti ai Sectorului Politiei de Frontiera Berezeni (Romania), in vederea crearii unei brese in dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat cu scopul de a introduce in Romania (fraudulos) cantitati de tigari, in schimbul serviciilor oferind sume de bani cuprinse intre 10.000-15.000 euro. Inculpatii Iordachi Vasile, Volceanov Iurie si Musteata Ivan (ultimii doi ofiteri in cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Leova – Republica Moldova) au initiat/constituit un grup infractional organizat, specializat in derularea de operatiuni de contrabanda, concretizate in introducerea frauduloasa pe teritoriul Romaniei, peste frontiera verde, in perioada decembrie 2013 – mai 2014, a unor diverse cantitati de tigari, fara ca acestea sa fie supuse regimului fiscal din Romania.”, se arata in propunerea de arestare inaintata de procurorii DNA, Tribunalului Vaslui

 Contrabandistii, extrem de prudenti

 Alaturi de cei doi ofiteri de la Punctul de Frontiera Leova, un alt lider important al gruparii este basarabeanul Vasile Iordachi, cel care se ocupa de organiarea retelei. Acesta ii dirija pe ceilalti contrabandisti, indicandu-le sarcini clare in activitatea infractionala. Astfel, pe 22 decembrie, anul trecut, Iordachi a cerut unui alt membru al retelei, Gheorghe Braga, tot din Republica Moldova, sa se deplaseze pe teritoriul Romaniei, in zona sectorului Berezeni cu un autocamion pentru a ridica de la carausi aproximativ 130.000 pachete cu tigari. La operatiune a participat si unul dintre cei doi investigatori sub acoperire, insa aceasta a fost sistata din initiativa membrilor grupului infractional, motivat de aparitia in zona, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport suspect.

 Zeci de carausi peste Prut
 O saptamana mai tarziu, in noaptea de 27/28 decembrie 2013, contrabandistii basarabeni au pus la cale un alt transport de tigari peste Prut. „Inculpatul Lisnic Igor s-a deplasat la volanul autocamionului marca Mercedes, impreuna cu investigatorul cu identitate acoperita Mihai Cristian, in zona raului Prut, de unde a preluat o cantitate de aproximativ 200 de baxuri cu tigari, ce au fost trecute cu barcile, peste frontiera verde, de un grup de aproximativ 20-25 de carausi ramasi neidentificati, tigarile fiind ulterior transportate in municipiul Bucuresti”, se arata in referatul DNA.

Citeste mai mult: adev.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img