sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Pe drumurile județene din Vaslui se circulă normal!

Distribuie:

Publicat:

În cursul dimineţii de luni, 18 ianuarie 2021, pe raza județului Vaslui circulația se desfășoară normal.
Astfel, în condiţiile în care sunt înregistrate precipitaţii sub formă de ninsoare, pe unele segmente de drumuri judeţene se circulă în condiții de iarnă.
Pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, s-a intervenit cu material antiderapant, inclusiv sare.
În continuare se efectuează revizii pe mai multe drumuri județene pentru verificarea stării părții carosabile, urmând să se acționeze în caz de necesitate.
Astăzi avem vreme foarte rece și o dimineața geroasă în toate zonele județului.
Se răcește și la amiază vor fi cel mult -7 grade iar vântul va spori senzația de frig.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img