joi, 18 aprilie, 2024

Pensionarii vasluieni vor picheta Prefectura

Distribuie:

Publicat:

 Anul 2021 a inceput cu proteste la Vaslui. Dupa ce medicii au protestat in fata Prefecturii Vaslui, saptamana viitoare si pensionarii vor iesi in strada. Principalul motiv pentru care varstnicii ies in strada este neaplicarea legislatiei in vigoare si anularea majorarii pensiilor cu un procent de 40%. Din aceste motive, in data de 27 ianuarie, un numar de 30 de pensionari vor fi prezenti la protest si isi vor striga doleantele. La Casa Judeteana de Pensii (CJP) Vaslui sunt inregistrati in total peste 92.000 de pensionari. Dintre acestia, 81.709 sunt pensionari de stat cu o pensie medie de 1.138 lei. La extrema cealalta, alti 11.279 sunt pensionari din agricultura ce beneficiaza de o pensie medie de 558 lei. Totodata, la nivelul judetului Vaslui sunt in plata 27.495 de pensii sociale. Valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei, in timp ce nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari este de 800 de lei. In mod normal, potrivit legii pensiilor, valoarea punctului de pensie ar trebui sa se actualizeze la an. Daca in anul 2019 era de 1.265 de lei, in anul 2021 el ar trebui sa ajunga la 1.875 de lei. Incepand de anul viitor, valoarea acestuia se va indexa anual cu rata inflatiei si 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut. Batranii cu pensii foarte mici vor iesi in strada pentru o majorare, dat fiind faptul ca preturile la alimente si servicii sunt in continua crestere. Protestatarii vor respecta toate masurile in vigore privind protectia impotriva coronavirusului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img