vineri, 29 martie, 2024

Peste 94.000.000 de lei, debite neachitate bugetului de stat de o societate comercială, recuperaţi de poliţişti

Distribuie:

Publicat:

Peste 94.000.000 de lei, valoarea unui prejudiciu estimat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală constând în debite datorate şi neachitate bugetului de stat de o societate comercială, au fost recuperaţi de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Capitalei, informează un comunicat de presă al IGPR.

Potrivit sursei citate, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti se află în instrumentare un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ce are ca obiect o plângere penală formulată de Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti împotriva unei societăţi comerciale căreia îi estimaseră datorii către bugetul de stat în valoare de peste 94.000.000 de lei.

Începând cu jumătatea lunii ianuarie a acestui an poliţiştii au efectuat mai multe activităţi procedurale în cauză, respectiv audieri de persoane, ridicare de documente, analize de extrase de cont şi documente de evidenţă contabilă. Activităţile de specialitate au fost realizate împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Finanţelor Publice.

În urma acestor activităţi au rezultat indicii că, în septembrie 2017, reprezentanţii firmei ce avea ca obiect de activitate comerţul de produse alcoolice supuse regimului accizelor ar fi înstrăinat mai multe mărfuri, în valoare de peste 65.000.000 de lei, care erau puse sub sechestru pentru recuperarea debitelor datorate bugetului de stat.

Cele 94.000.000 de lei reprezentau atât valoarea debitelor, cât şi a dobânzilor şi penalităţilor, respectiv TVA, accize pentru alcool etilic şi contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate.

AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img