vineri, 19 aprilie, 2024

Peter Szijjarto acuză UE că pune drepturile migranţilor înaintea celor ale minorităţii maghiare din Ucraina

Distribuie:

Publicat:

Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a acuzat miercuri Uniunea Europeană (UE) că pune drepturile migranţilor înaintea celor ale minorităţii maghiare care locuieşte în vestul Ucrainei, informează agenţia de presă MTI.

"Suntem obligaţi să ne angajăm într-o dezbatere permanentă cu Bruxellesul cu privire la faptul că drepturile migranţilor trebuie respectate, în timp ce în Transcarpatia sunt 150.000 de maghiari care au dreptul fundamental de a trăi în propria lor casă în siguranţă şi de a-şi vorbi limba", a declarat ministrul de externe al Ungariei în timpul unei conferinţe de presă organizate după întrevederea avută miercuri cu preşedintele Asociaţiei Culturale a Maghiarilor din Transcarpatia (KMKSZ), Laszlo Brenzovics.

Peter Szijjarto a declarat că pentru Bruxelles se pare că drepturile migranţilor sunt mai importante decât cele ale maghiarilor din Ucraina.

La sfârşitul lui aprilie, Suijjarto declara că Ucraina pregăteşte o "a treia lovitură" împotriva minorităţilor naţionale, prin solicitarea preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko ca parlamentul să aprobe o lege privind sancţionarea dublei cetăţenii într-o procedură de urgenţă. Prima lovitură a fost modificarea legii educaţiei, urmată de o a doua lovitură care a implicat declararea Legii cu privire la principiile politicii lingvistice de stat în Ucraina drept neconstituţională şi planificarea amendării sale, a precizat la acea dată Szijjarto.

De asemenea, el a atenţionat atunci că Ungaria îşi va menţine veto-ul asupra aderării Ucrainei la NATO dacă drepturile minorităţilor naţionale nu vor fi restabilite. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img