vineri, 29 martie, 2024

Petre Daea: ‘In anul 2020, o sa ajungem la cele doua milioane de hectare de teren irigabile’

Distribuie:

Publicat:

Sumele alocate de la buget irigațiilor au fost folosite aproape în totalitate, astfel că execuția bugetară la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) este de 99,6 la sută, a anunțat luni la Agro TV, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, relatează mediafax.

„Urmărim executarea în teren a obiectivelor de investiții. Până la această dată, tot ceea ce ne-am programat, am realizat. Așa se face că execuția bugetară la ANIF este la 99,6 la sută. Banii care au fost alocați de la bugetul statului, pentru aceste obiective de investiții, au fost folosiți. Așa se face că am putut pune în mișcare sisteme uitate, sisteme abandonate, sisteme practic pe care nu le mai puteai identifica în teren – a se vedea Manoleasa, a se vedea Stânca Costești, a se vedea prima apă la Siret-Bărăgan, a se vedea Câmpia Covurlui, în Salcia, ultima stație de pompare”, a afirmat șeful MADR.

Oficialul guvernamental a mai adăugat că reabilitarea sistemului de irigații din România reprezintă o prioritate pentru guvernul actual, astfel că vor fi disponibili, printr-un program multianual, 1,1 miliarde de euro.

El a precizat totodată că unul dintre dezideratele sale este și acela ca țara noastră să dețină două milioane de hectare irigabile. „Alături de plata subvențiilor la timp, ca prim obiectiv, acest obiectiv de punere în funcțiune a sistemului de irigații, ocupă un rol central. Spuneam că se vor mai acorda sume importante, pentru că noi, prin programul acesta de reabilitare a sistemului de irigații, ne-am propus să folosim un miliard aproape 100 de milioane euro, bani care s-au prevăzut în buget, evident secvențial, pentru fiecare an în parte, în așa fel încât, în anul 2020, să ajungem la cele două milioane hectare irigabile”, a mai adăugat Daea.

Nu în ultimul rând, ministrul a explicat gândirea după care va fi reabilitat acest sistem de irigații național, atât infrastructura principală, cu bani de la stat, cât și cea secundară, prin organizațiile de udători, cu bani de la Uniunea Europeană.

„Statul investește cu banii proprii în infrastructura principală. Asta înseamnă stațiile de pompare, care iau apa din sursă, și canalele de distribuție care duc apa pe câmp, până acolo unde apare prima stație de punere sub presiune. Aceasta desenează de la ea încolo unitatea hidraulică aflată în proprietate privată. Statul, prin banii aceștia – 1,1 miliarde, pune în funcțiune stațiile de pompare, refac secțiunea de scurgere, îmbunătățind, desigur, transportul apei, înțelegând aici că se impermeabilizează canalele pe porțiunile unde sunt necesare asemenea intervenții, în așa fel încât apa care se ia din sursă, pompată pe banii statului, se transportă gratuit până la stația de punere sub presiune. Aceasta o rezolvăm cu banii de la bugetul statului, în suma pe care am spus-o, atribuind în fiecare an suma necesară, funcție de planul de investiții. Pentru urmărirea punerii în funcțiune a celor 47 (în primă fază) de sisteme de irigații, care sunt acoperite de organizațiile de udători și, la care, noi le-am dat acces liber pentru a lua bani prin PNDR, cele 435 milioane euro pentru a-și reabilita sistemul de irigații în proprietatea privată a fermierului”, a conchis acesta.

În 2018, MADR a investit în 47 obiective de irigații, a contabilizat 1,2 milioane ha pregătite pentru irigat, 1 milion ha au fost contractate pentru irigații (inclusiv contracte sezoniere), 3487 stații de pompare au fost pregătite, din care 336 în funcțiune, au fost repuse în funcțiune 470 stații de desecare. De asemenea, în 2018 s-au constituit 36 Organizații noi ale Utilizatorilor de Apă pentru irigații cu 37.100 ha, iar în intervalul 2017 – 2018 s-au pus în funcțiune 10 amenajări de irigații nefuncționale de peste 20-25 de ani.

Pentru anul în curs, șefia ministerului de resort și-a propus ca la irigații, pe lângă reabilitarea actualelor sisteme, (unele nu au fost în funcțiune de 20-25 ani), să se axeze și pe mărirea suprafețelor amenajate pentru irigații cu aproximativ 600.000 ha, având ca sursă de apă canalul Siret-Bărăgan, lacurile hidroenergetice și lacurile colinare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img