vineri, 26 aprilie, 2024

PNL intervine in conflictul Tariceanu-Teodorovici: ‘Vom vedea iar cum se pozitioneaza ALDE si Tariceanu fata de socialismul lui Dragnea’

Distribuie:

Publicat:

PNL intervine în conflictul dintre PSD şi ALDE, generat de contrele dintre Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, şi Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice. Senatorul PNL Florin Cîţu afirmă că reproşurile lui Tăriceanu, cu privire la abordări socialiste, etatiste, vin în contextul în care ALDE nu s-a opus măsurilor PSD în ultimii doi ani.

 

"ALDE si Tariceanu sunt la fel de socialisti si interventionisti ca Liviu Dragnea si gasca lui.

ALDE si Tariceanu au votat toate masurile socialiste introduse de PSD+ALDE in 2017 si 2018.

ALDE si Tariceanu au votat pentru taxe noi si mai mari si pentru programe de subventii care distrug antreprenoriatul si isi bat joc de banii publici.

ALDE si Tariceanu au propus interventia statului pentru plafonarea preturilor creditelor in domeniul bancar. Lege care este acum atacata la CCR de PNL.

ALDE si Tariceanu au incalcat Tratatul de Functionare a UE cand au inceput sa dea ordine directe bancii centrale. Exact cum fac si socialistii de la PSD.

ALDE si Tariceanu au luat comisia economica de in Senat pe persoana fizica si fac anchete, dau sentinte, folosesc documente false si atac la persoana in domenii in care nu au nicio calificare si nici expertiza. Toate acestea incalcand regulamentul Senatului si al Autoritatii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Maine in comisia de buget finante din Senat am o serie de amendamente la OUG 114. Sa vedem cum voteaza membrul ALDE din comisie. Pana acum a votat cu PSD si UDMR toate amendamentele mele care eliminau socialismul din proiectele de legi ale PSD.

Dar cel mai important este votul din plen. Acolo vom vedea iar cum se pozitioneaza ALDE si Tariceanu fata de socialismul lui Dragnea. Faptele conteaza, nu declaratiile!", scrie Florin Cîţu pe Facebook.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, i-a transmis zilele trecute ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să îşi ţină pentru el părerile legate de Ministerul Energiei, acuzându-l pe acesta că are "o abordare socialistă, etatistă", în vreme ce ALDE are "o abordare liberală și care este specifică economiei de piață".

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img