vineri, 29 martie, 2024

POS Transport, programul cu cei mai multi bani pierduti de Romania – 973,1 milioane euro

Distribuie:

Publicat:

Romania a pierdut cei mai multi bani europeni pe cadrul financiar 2007-2013 prin Programul Operational Sectorial Transport, respectiv peste 973,1 milioane de euro, reiese din datele autoritatilor publicate pe site-ul fonduri-ue.ro.

 Astfel, pe locul al doilea in ceea ce priveste cea mai mare suma pierduta se situeaza Programul Operational Sectorial Mediu cu 946,6 milioane euro, iar pe al treilea — Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane cu circa 852,1 milioane euro. O alta suma semnificativa este la Programul Operational Regional — 593,1 milioane euro. De asemenea, s-au mai pierdut 2,7 milioane euro in cadrul Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.

In total, Romania a pierdut 3,2 miliarde euro din banii alocati pentru perioada de programare 2007-2013.

Autoritatile au majorat gradul de absorbtie a fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 prin reducerea alocarii banilor europeni cu 276 milioane euro, la 18,78 miliarde euro.

Astfel, absorbtia curenta a fondurilor europene 2007-2013 a crescut in luna ianuarie, comparativ cu noiembrie 2016 cand au fost publicate ultimele date, cu 1,2 puncte procentuale, la 82,93%, desi valoarea declaratiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeana a ramas la acelasi nivel de 15,57 miliarde de euro.

In ceea ce priveste absorbtia efectiva, aceasta a crescut cu 1,15 puncte procentuale, ramanand la 14,8 miliarde de euro, reprezentand la finalul lunii ianuarie 79,23%.

Pe Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE), rata de absorbtie curenta era de 105,47%, pe Programul Operational Asistenta Tehnica — 113,42% (include top-up-ul solicitat de CE), pe Programul Operational Sectorial Mediu — 78,55, pe Programul Operational Regional — 85,04%, pe Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 73,37%, pe Programul Operational Sectorial Transport — 77,31% iar pe Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative — 98,66%.

sursa: AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img