Va voi spune azi poate una dintre cele mai patetice povesti despre cum mi-a distrus seful casnicia, fara sa avem o relatie.
Am fost sfatuita sa imi spun povestea in speranta ca daca voi reusi sa scap de greutatea care ma apasa pe piept, voi putea sa trec mai usor peste durerea care ma sufoca, scrie lyla.ro.
Pe scurt, casnicia mea s-a dus pe rapa din cauza sefului meu. Am ajuns la divort dupa 5 ani de relatie si 1 an de casnicie.
Am ales sa imi spun povestea in speranta ca poate ceea ce am patit te va ajuta si pe tine.
Totul a inceput cand m-am angajat la o companie destul de mare si urma sa fiu mana dreapta a directorului. Atata eu cat si sotul meu am fost foarte entuziasmati de ascensiunea mea in cariera si evident ca am sarbatorit. Lucrurile nu aveau cum sa ramana asa cum am crezut eu.
Mai precis, la nici o saptamana dupa ce m-am angajat, seful meu a inceput sa-mi faca avansuri. Si nu avansuri cu subinteles, ci cat se poate de pe fata. Mai precis mi-a spus clar ca asa cum a facut cu celelalte asistente ale sale, are de gand sa ma bage si pe mine in pat!
Atitudinea lui m-a scos din sarite, insa, avand in vedere ca locul meu de munca ar fi conferit o stabilitate financiara de care chiar aveam nevoie in familie, i-am spus politicos ca sunt femeie maritata si ca niciodata nu se va ajunge acolo. Sotului meu nu i-am povestit despre acest episod. Aceasta a fost una dintre cele mai mari greseli pe care le-am facut.
Cand a vazut atitudinea mea de neclintit, seful meu a inceput sa se comporte execrabil. Mai precis, a gasit toate portitele din contract sa imi faca munca un calvar. De la situatii de urgenta pana la umnca de documentatie si de sisif cu termene limita imposibile care evident m-au facut sa petrec mult mai multe ore la munca decat normal. Insa, nu s-a mai dat la mine niciodata. Ba mai mult, s-a comportat ca si cand nu as fi existat.
Fiind in aceasta situatie, am intrat intr-o depresie destul de grava. Sotului nu aveam cum sa-i spun de ce sunt asa si de ce muncesc atata de mult pentru ca s-ar fi activat, ar fi luat atitudine si as fi pierdut locul de munca. Planul meu era sa muncesc acolo doar un an si apoi sa imi gasesc altceva.
Insa, dupa 6 luni de calvar, sotul meu a cedat. Nu mai aveam viata intima pentru ca eram mereu obosita, nervoasa, tipam la el, nu vorbeam cu el si ma ascundeam cat pot de mult. Depresia mea l-a facut, pe buna dreptate, sa isi piarda increderea in noi. Asa ca a divortat de mine.
Inevitabil, la o luna dupa aceea, am parasit acel loc de munca, am incercat sa fac pace cu mine si acum in cerc sa recladesc ceea ce am pierdut.
Lectia e simpla: nu ar trebui niciodata sa ne consideram slabe ci sa luam atitudine. Nu ar trebui niciodata sa facem compromisuri, pentru ca aceste compromisuri au un deznodamant tragic!
