vineri, 19 aprilie, 2024

Povestea geniului roman care a castigat de fiecare data medalia de aur la olimpiadele internationale. A fost admis la Harvard si Stanford dar alegerea lui a fost cu totul alta

Distribuie:

Publicat:

Romania a triumfat la ultimele patru Olimpiade Internationale de Informatica, castigand de fiecare data medalia de aur, iar acest lucru a fost posibil datorita lui Rares Darius Buhai, in prezent student la MIT si fost stagiar la Facebook.

Multiplu laureat la concursurile nationale si internationale de informatica, Rares Darius Buhai, 21 ani, a decis sa devina student al Massachusetts Institute of Technology (MIT), in Statele Unite ale Americii, desi era admis la alte doua facultati de prestigiu, Harvard si Stanford. A inceput sa fie pasionat de Informatica de mic, incurajat de tatal sau.

Potrivit capital.ro, la varsta de 9 ani a inceput sa creeze primele programe in Visual Basic (n.r. limbaj de programare produs de Microsoft), iar la prima olimpiada a participat la 11 ani, pe cand era in clasa a V-a. A urmat Colegiul National „Liviu Rebreanu” din Bistrita si a participat la patru Olimpiade Internationale de Informatica. La fiecare participare a castigat medalia de aur, iar la un moment dat se afla pe locul doi in reputatul „Hall of Fame” al Olimpiadei Internationale de Informatica.

In prezent se afla pe locul trei, lider fiind Gennady Korotkevich, din Belarus, care a castigat sapte medalii din sapte participari, sase de aur si una de argint, regulamentul din tara sa permitandu-i sa concureze incepand din clasa a VI-a. La editia de anul trecut a Olimpiadei, unde Rares nu a mai participat, Romania a castigat trei medalii de argint si una de bronz.

Rares Buhai a sutinut Bacalaureatul in sesiunea pentru Olimpici. Notele obtinute au fost 9 la romana, 9.90 la matematica si 10 la informatica, nota care i-a fost acordata fara a mai sustine examenul, avand in vedere rezultatele la olimpiadele internationale. Media finala a fost 9,63.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img