vineri, 29 martie, 2024

Preşedintele Ebrahim Raisi: ‘Iranul doreşte să dea dovadă de transparenţă în activităţile sale nucleare’

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a afirmat miercuri că Iranul dă dovadă de "transparenţă" în activităţile sale nucleare, la o zi după publicarea unui raport critic al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în care este denunţată lipsa de cooperare a Teheranului, informează AFP.

"Cooperarea serioasă a Republicii Islamice cu AIEA este un exemplu clar că Iranul doreşte să dea dovadă de transparenţă în activităţile sale nucleare", a declarat Raisi într-o discuţie la telefon cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

"Desigur, în cazul unei abordări neconstructive din partea AIEA, este absurd să se aştepte de la Iran un răspuns constructiv. De altfel, acţiunile neconstructive perturbă în mod cert procesul de negociere", a adăugat Raisi, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei iraniene.

AIEA a denunţat marţi lipsa de cooperare a Iranului, care, potrivit agenţiei, aduce gravă atingere misiunii de supraveghere a programului nuclear al Teheranului, pe fondul impasului din negocierile menite să salveze acordul internaţional semnat la Viena în 2015, potrivit Agerpres.ro.

"Din februarie 2021, activităţile de verificare şi supraveghere au fost grav perturbate de decizia Iranului" de a restrânge inspecţiile, a scris AIEA.

Documentul va fi examinat în cadrul unui Consiliu al Guvernatorilor de săptămâna viitoare, într-un moment în care negocierile pentru resuscitarea acordului internaţional din 2015 sunt într-un punct mort.

Într-o primă fază, Republica Islamică a găsit un aranjament temporar care permite AIEA să continue să exercite un anumit grad de monitorizare. Teheranul s-a angajat în special să furnizeze pe termen lung datele de la camere şi de la alte instrumente de supraveghere. Însă acest compromis a expirat la 24 iunie, iar Iranul nu a mai continuat, în ciuda mai multor "solicitări" ale agenţiei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img