vineri, 19 aprilie, 2024

Presedintele SUA, Donald Trump, a avut o conversatie ‘foarte buna’ cu Abdul Ghani Baradar, lider al talibanilor afgani

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat marţi seară că a avut o conversaţie telefonică "foarte bună" cu Abdul Ghani Baradar, unul dintre liderii Mişcării insurgenţilor talibani afgani, la câteva zile după ajungerea la un acord care prevede retragerea trupelor americane din Afganistan, anunță MEDIAFAX.

"Am vorbit astăzi cu liderul talibanilor. Am avut o conversaţie bună. Am stabilit să nu mai fie violenţe. Vom vedea ce se întâmplă. Am avut de fapt o conversaţie foarte bună cu liderul talibanilor", a declarat Donald Trump marţi seară, la Casa Albă, potrivit agenţiei Associated Press.

Zabiullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a transmis prin Twitter: "Preşedintele SUA Donald Trump a avut o conversaţie prin telefon cu liderul taliban" Abdul Ghani Baradar.

La aproape două decenii după intervenţia militară din Afganistan, Statele Unite au semnat sâmbătă un acord de pace cu insurgenţii talibani. Acordul prevede retragerea totală a trupelor americane şi aliate din Afganistan în cel mult 14 luni şi îi permite lui Donald Trump să onoreze promisiunea electorală de a scoate Statele Unite din "războaiele fără sfârşit". Însă situaţia din Afganistan riscă să scape de sub control dacă insurgenţii talibani nu ajung la un acord politic cu alte facţiuni afgane.

Mawlawi Hibatullah Akhundzada este liderul suprem al talibanilor afgani, în timp ce Abdul Ghani Baradar este confondator al Mişcării talibanilor afgani şi comandant responsabil de relaţii diplomatice.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img