joi, 25 aprilie, 2024

Presedintia romana a Consiliului UE a inceput negocierile cu Parlamentul European pentru buna utilizare utilizare a viitorilor bani europeni

Distribuie:

Publicat:

La Bruxelles a avut loc ieri primul trialog, sub Președinția română a Consiliului UE, cu privire la reglementările viitoare asupra fondurilor europene prevăzute prin Politica de Coeziune, dosar gestionat de Ministerul Fondurilor Europene.

Dna. Rovana Plumb, în calitate de președinte al Consiliului Afaceri Generale format Coeziune, în numele Președinţiei Consiliului UE, deţinută acum de România, coraportorii Parlamentului European și Dna. Corina Crețu, comisar european pentru Politica Regională au convenit asupra unui calendar ambiţios de negocieri. Un astfel de demers este necesar pentru asigurarea programării, gestionării și implementării viitoarelor fonduri europene la nivelul tuturor Statelor Membre ale UE.

În acest sens, pentru a conveni asupra cadrului legal necesar și pentru a reuşi pregătirea în timp util a viitoarelor programe europene, care să permită beneficiarilor de fonduri din toată Uniunea să aibă acces la fondurile alocate, Președinţia Consiliului UE, reprezentată de ministrul Rovana Plumb, și instituțiile Uniunii Europene cooperează îndeaproape, în toată această perioadă.

Informatii de context

Trialogurile sunt întâlniri tripartite informale, din cadrul negocierilor de la nivelul Uniunii Europene, pe tema legislației care urmează să fie adoptată. Acestea au loc între reprezentanții Consiliului UE, Parlamentului European și Comisiei Europene.

Scopul unui trialog este de a ajunge la un acord provizoriu privind un text acceptabil atât pentru Consiliul UE, cât și pentru Parlamentul European.

În timpul trialogului, discuțiile sunt facilitate de colegiuitorul care găzduiește reuniunea – fie Parlamentul European, fie Consiliul UE. Cele două instituții își explică fiecare poziția în timpul unei dezbateri. Comisia Europeană acționează ca mediator în vederea finalizării unui acord între colegislatori.

Pentru un dosar dat, fiecare instituție își desemnează negociatorii și își definește mandatul de negociere. Orice acord provizoriu încheiat în cadrul trilogurilor este informal. Prin urmare, trebuie aprobat prin proceduri oficiale aplicabile în cadrul fiecărei instituții.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img