marți, 23 aprilie, 2024

Pretul aurului a crescut puternic dupa uciderea lui Soleimani

Distribuie:

Publicat:

Prețul aurului pe piețele internaționale a crescut puternic după uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, atingând maximele ultimelor patru luni, arată o analiză a site-ului Investing.com, potrivit Mediafax.

Cotația futures a metalului galben la bursa de mărfuri de la New York (COMEX) a încheiat ziua de vineri în creștere cu 1,6% sau 24,3 dolari, la 1.552,40 de dolari pe uncie, după ce armata americană l-a asasinat vineri dimineaţă, în oraşul irakian Bagdad, pe generalul Qasem Soleimani, comandantul Forţei Quds din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran.

"Veștile din Orientul Mijlociu împreună cu o serie de elemente tehnice și un dolar mai slab sprijină prețul aurului în această perioadă", arată Benjamin Lu, analist la Phillip Futures.

Creșterea prețului cu 1,6% de vineri a fost cea mai mare apreciere zilnică pentru cotația metalului prețios din ședința din 23 august 2019 încoace. Prețul aurului este de asemenea la mai puțin de 1% de maximele atinse în aprilie 2013, ceea ce înseamnă că depășirea acestui prag ar putea împinge aurul la 1.600 de dolari pe termen scurt spre mediu.

Prețul aurului pe piețele internaționale a încheiat săptămâna cu o creștere de 1,9%, a patra săptămâna consecutivă de apreciere.

Aurul este considerat în general un activ de refugiu în vremuri de turbulențe economice și politice, iar evoluția prețului metalului galben este deseori în contrasens cu evoluția prețului acțiunilor, care vineri au urmat o tendință de depreciere.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img