vineri, 29 martie, 2024

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a participat la o ceremonie care a marcat centenarul controversat al Irlandei de Nord

Distribuie:

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a asistat joi, alături de lideri nord-irlandezi şi irlandezi, la o ceremonie religioasă controversată care marchează centenarul creării provinciei britanice Irlanda de Nord, un subiect în continuate arzător, relatează AFP.

Circa 150 de persoane au participat la această ceremonie organizată în catedrala anglicană din Armagh, din sudul Irlandei de Nord, printre care şeful diplomaţiei irlandeze Simon Coveney şi premierul nord-irlandez Paul Givan.

În schimb, preşedintele irlandez Michael Higgins a declinat invitaţia, estimând că nu este neutră din punct de vedere politic, la fel ca şi partidul naţionalist republican Sinn Fein, care participă la guvernare într-o coaliţie locală.

În ceea ce o priveşte, regina Elisabeta a II-a a renunţat să mai vină, după ce medicii i-au recomandat să se odihnească.

"Trecutul nostru ne-a modelat şi ne-a lovit, ne-a divizat. Şi totuşi, uneori ne-a adus împreună", a declarat reverendul Shane Forster.

El a făcut apel la angajare "pe o voce unită", în favoarea "binelui comun", "în respect mutual şi cu speranţa împărtăşirii unui viitor luminos, prosper şi paşnic".

După ce Republica Irlanda a ieşit de sub dominaţie britanică pe 3 mai 1921, existenţa Irlandei de Nord, creată în acelaşi moment şi alipită Marii Britanii, s-a aflat în centrul unei încleştări uneori sângeroase.

Unioniştii apărători ai apartenenţei la Regatul Unit, în principal protestanţi, şi republicanii favorabili reunificării cu Irlanda, în mare parte catolici, se confruntă de decenii în privinţa statutului acestui teritoriu. Circa 3.500 de persoane au murit în violenţele care au încetat în 1998, odată cu încheierea unui acord de pace.

Republicanii, care nu recunosc coroana britanică, nu sărbătoresc aniversarea, potrivit Agerpres.ro.

Mai devreme în octombrie, ministrul irlandez de externe Simon Coveney a declarat că participarea la ceremonie este "lucrul care trebuie făcut", subliniind totuşi că "împărţirea" Irlandei "a fost o gravă eroare" care a dus la "diviziuni extraordinare".

Această ceremonie nu este "cu siguranţă o sărbătoare", a mai declarat el pentru televiziunea irlandeză RTE. Ea permite "să reflectăm la suferinţa şi divizarea din ultimii 100 de ani cu voinţa de a privi înainte cu mai mult optimism".

Tensiunile comunitare în provincie, precum şi relaţiile între Irlanda şi Regatul Unit, au fost zguduite de asemenea în ultimii ani de dosarul delicat al Brexit-ului, Londra şi unioniştii contestând dispoziţiile vamale specifice provinciei britanice introduse în cadrul divorţului.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img