sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Primăria Braşov a semnat primul contract de finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Distribuie:

Publicat:

Primăria Braşov a semnat, miercuri, primul contract de finanţare nerambursabilă prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru un proiect, în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, care presupune construirea unei creşe în locul fostului depou de tramvaie.

Creşa va avea o capacitate de şapte grupe şi va face parte din campusul educaţional amenajat pe Strada Ioan Socec, în cartierul Tractorul, care mai include şi o grădiniţă, potrivit Agerpres.

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a declarat că speră să mai obţină, tot prin PNRR, finanţare şi pentru alte două creşe.

"Cu o finanţare nerambursabilă de 100%, primăria va construi o creşă nouă pentru copiii din Tractorul (cartierul n.red). Este cea de a doua pe care Municipalitatea o construieşte în cartier, după cea din Coresi. Sperăm ca, la acest apel, să reuşim să obţinem finanţarea şi pentru creşa din zona Avantgarden, iar la următorul apel să asigurăm finanţarea pentru creşa de pe strada Fundăturii. Toate aceste creşe sunt rezultatul evaluării pe care Municipalitatea a făcut-o la nivelul întregului oraş, pe baza căreia am elaborat şi aprobat, în acest an, 'Strategia privind infrastructura de educaţie timpurie a municipiului Braşov 2022-2030'", a declarat primarul Allen Coliban.

COntinuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img