vineri, 26 aprilie, 2024

Prima analiză indicată în cazul palpitațiilor care se repetă: Ajută la o diagnosticare corectă

Distribuie:

Publicat:

Descrise ca bătăi puternice sau rapide ale inimii, palpitaţiile pot sau nu să semnaleze o problemă serioasă de sănătate. Află din acest articol când este cazul să te îngrijorezi!

Palpitaţiile sunt considerate de mulţi dintre noi o problemă gravă şi deseori ne gândim că avem probleme cu inima. Cu toate că, de cele mai multe ori, nu afecţiunile cardiace sunt cauza lor (mai ales la adulţii sănătoşi), palpitaţiile nu trebuie neglijate. Astfel, este nevoie de un consult de specialitate, pentru a exclude orice suspiciune, mai ales dacă palpitaţiile se produc cu repetiţie, recomandă clicksanatate.ro.

Până a ajunge la medic, este bine să notăm ora la care palpitaţiile apar, durata acestora, dacă bătăile sunt regulate sau nu şi câte astfel de bătăi anormale apar într-un minut, de pildă.

În stare de repaus, ritmul cardiac normal este cuprins între 60 şi 100 de bătăi pe minut. Palpitaţiile pot apărea în cadrul unor tulburări precum scăderea (bradicardie) ori creşterea (tahicardie) ritmului cardiac sau al bătăilor neregulate ale inimii (aritmie).

De ce apar?

Palpitaţiile sunt frecvente mai ales la persoanele care au un stil de viaţă alert şi stresant, după emoţii puternice sau la cei care au atacuri de panică, după consumul de alcool, cafea sau după fumat. Tulburările de somn, oboseala, menopauza, dezechilibrele de minerale din corp, dar şi unele boli (anemia, hipertiroidia) şi tratamente (efedrină, adrenalină, tiroxină, miofilină) pot sta la baza palpitaţiilor. Însă şi unele afecţiuni cardiace pot modifica frecvenţa şi ritmul bătăilor inimii.

Printre acestea se numără fibrilaţia atrială, tahicardia, insuficienţa cardiacă, cardiopatia ischemică, extrasistolele ventriculare sau supraventriculare, boala de nod sinusal.

Trebuie mers de urgenţă la medic dacă frecvenţa cardiacă este mai mare de 130 de bătăi pe minut, dacă acestea au o durată prea mare sau dacă apar în timpul unui efort, însoţite de febră şi de suflu rapid.

„Este foarte important ca până la consultul medical pacienţii să nu îşi administreze din proprie inţiativă diverse medicamente recunoscute ca fiind utile la pacienţii cardiaci. Spre exemplu, aritmiile severe evoluează adesea cu tensiune arterială foarte scazută. În astfel de situaţii, administrarea de nitroglicerină sublingual sau de medicamente antihipertensive poate avea efecte extrem de nefaste”, subliniază medicul cardiolog Roxana Darabont.

Contiuarea pe exquils.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img