vineri, 19 aprilie, 2024

Primaria Barlad, amenda pentru nereciclarea gunoiului

Distribuie:

Publicat:

 

Municipalitatea barladeana va scoate din visterie aproximativ 54.000 lei si ii va redirectiona catre Administratia Fondului pentru Mediu, contravaloare ce reprezinta sanctiunea pentru faptul ca la sfarsitul anului 2018, orasul nu a atins obiectivul anual de reciclare a 35% din cantitatea de gunoi colectat.

 

"Tinta stabilita pentru acest an este de 35% deseuri selectate, din totalul celor colectate de la intreaga populatie a orasului. Insa, in eventualitatea in care, la final de an, aceasta tinta nu va fi atinsa, municipiul Barlad va fi obligat de legislatia in vigoare sa plateasca, in bani, diferenta de pana la 35%. Inevitabil, daca nu ne achitam de obligatia legala de a colecta selectiv 35% din deseurile produse, fiecare cetatean in parte va fi afectat, intrucat diferentele in bani pe care va trebui sa le platim se vor regasi in facturi. Prin urmare, fac apel la totii barladenii sa devina din ce in ce mai responsabili, sa colecteze selectiv si sa ne atingem tinta", a declarat Dumitru Boros, primarul municipiului Barlad.

 

In anul 2018, la Barlad au fost depozitate 12.090 tone de deseuri municipale, dintre care 4.856 tone de deseuri au fost reciclate. Pentru anul trecut a fost stabilita o contributie de 50 lei/tona, plata facandu-se pentru diferenta dintre cantitatea corespunzatoare obiectivului anual de diminuare si cantitatea efectiv incredintata spre reciclare. Pentru neatingerea obiectivului de incredintare spre reciclare a 35% din cantitatea de gunoaie colectate, Barladul e obligat sa plateasca 53.743 lei.

Potrivit Ordonantei de Urgenta 196/2005 privind Fondul pentru mediu, modificata de Ordonanta de urgenta 48/2017, obiectivul anual de reducere a cantitatilor de deseuri municipale eliminate prin depozitare a fost de 35% pentru anul 2018, iar incepand cu 2019 se stabileste la 45%. OUG 48/2017 stabileste ca, in cazul neindeplinirii obiectivului anual, unitatile administrativ-teritoriale trebuie sa plateasca o taxa catre Administratia Fondului pentru Mediu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img