marți, 23 aprilie, 2024

Produse care urmau sa ajunga pe Piata Neagra din Paris, descoperite la intrarea in Husi si in Rasesti – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frotieră Vaslui au descoperit în acest sfârşit de săptămână, în cadrul unei acţiuni punctuale,  bunuri de contrabandă în valoare totală de 1.359.100 lei ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din Paris.

Vineri, 29 mai, pentru întregirea probatoriului într-un dosar penal aflat în lucru, în care sunt cercetate fapte de contrabandă, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui au organizat şi desfăşurat o acţiune punctuală pentru prevenirea şi combaterea contrabandei în zona de responsabilitate.

În cadrul acţiunii desfăşurate, în jurul orei 18.00, au identificat în trafic, pe sensul de intrare în ţară din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, o autoutilitară înmatriculată în R.Moldova. Autovehiculul aflat în atenţie a fost monitorizat, ocazie cu care s-a constatat că a oprit într-o parcare de pe raza localităţii de frontieră Râşeşti. În această parcare ,din autoutilitară au fost descărcate mai multe colete şi încărcate în remorca unui autocar înmatriculat în România, staţionat în aceeaşi parcare.

În jurul orei 02.00, autocarul în cauză, condus de M.T., cu cetăţenie română şi R. Moldova,  în vârstă de 33 de ani, a fost oprit la intrarea în municipiul Huşi şi condus la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui pentru efectuarea unui control amănunţit. În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în coletele transportate, ascunse şi nedeclarate, 25.999 pachete de ţigări de diferite mărci, 1.230 Kg de esenţe aromatice pentru narghilea şi 74 litri de băuturi alcoolice, de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.

Pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ, în data de 30 mai a.c., în jurul orei 07. 30, politistii, însoţiţi de M.T., s-au deplasat în aceeaşi parcare din localitatea Râşeşti, unde a fost identificat un alt autocar staţionat. În urma controlului efectuat asupra acestuia au mai fost descoperite în coletele transportate,  26.470 pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.  

Cu privire la cele constatate, M.T. a declarat că bunurile de contrabandă îî aparţin şi că urmau să fie comercializate pe piaţa neagră din Paris.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor descoperite,  în valoare totală de 1.359.100 lei, precum şi indisponibilizarea la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, pentru recuperarea prejudiciului cauzat, a celor două autocare şi remorcii, în valoare totală de 488.640 lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în privinţa lui M.T. şi a altor patru bărbaţi de cetăţenie română şi R. Moldova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi a împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img