vineri, 19 aprilie, 2024

Prognoza meteo pentru miercuri, 16 ianuarie: Ninsorile vor continua

Distribuie:

Publicat:

Ninsorile vor continua si in ziua de miercuri pe arii relativ extinse in regiunile intracarpatice ale teritoriului, cu exceptia Banatului si al Crisanei, unde precipitatiile vor fi mixte.

Cele mai consistente ninsori sunt semnalate in vestul Carpatilor Occidentali si in sudul Maramuresului, unde se va mai depune un strat de zapada de pana la 15-20 de centimetri, in unele zone mai inalte grosimea totala a zapezii atingand chiar si un metru si jumatate.

Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Olteniei si al Transilvaniei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. 

In ce priveste temperaturile maxime, acestea se vor incadra intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, 1-6 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in vestul Banatului), 3-8 grade in Oltenia si -2…3 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Meteo 16 ianuarie. Vremea in Bucuresti

Prognoza meteo la Bucuresti, din 16 ianuarie, anunta un cer acoperit de nori, pe timpul zilei, iar pe timpul noptii aerul va fi cetos. Temperaturile maxime si minime se vor incadra intre  2°C si -6°C. Vantul va sufla cu putere, cu 21 km/h dinspre V, iar la rafala cu 44 km/h. Pe timpul noptii, vantul va sufla cu  34 km/h la rafala.

Meteo 16 ianuarie. Vremea la munte

La munte va continua sa ninga pe timpul zilei, iar pe timpul noptii se va instala ceata densa. Temperaturile maxime si minime se vor incadra intre 0°C si  -5°C. Vantul va sufla cu putere si va viscoli zapada, in rafale de 49 km/h pe timpul zilei si in rafale de 32 km/h pe timpul noptii. 

Cantitatea de precipitatii va fi de 2 L/m².  Joi, ninsorile se retrag in cea mai mare parte a tarii. 

La munte e risc de avalansa
ANM a emis buletinul nivometeorologi valabil pana miercuri, ora 20.00. In masivul Fagaras e risc de avalansa.

Evolutia vremii in intervalul 15.01.2019 ora 20 – 16.01.2019 ora 20: Vremea va fi in general inchisa. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ninge in toate masivele montane. Izolat in Carpatii Occidentali si in vestul Meridionalilor se pot depasi 20 l/mp.

Stratul de zapada va creste in toate masivele, cu cele mai consistente depuneri in Occidentali, vestul Meridionalilor si nordul Orientalilor. Din punct de vedere termic, vremea se va incalzi fata de intervalul precedent.

Vantul va continua sa sufle in general moderat din sector nord-vestic, cu intensificari in zona inalta ce vor depasi 100 km/h, viscolind ninsoarea si spulberand zapada. Local se va semnala ceata asociata si cu depuneri de chiciura. Peste 1800 m: temperaturi minime: -19 la -13 gr.C; temperaturi maxime: -9 la -6 gr.C Sub 1800 m: temperaturi minime: -13 la -8 gr.C; temperaturi maxime: -6 la -1 gr.C

Stabilitatea si evolutia stratului de zapada in masivul Fagaras: risc mare de avalansa
La altitudini mai mari de 1800 m, ninsorile din ultimele 24 ore au depus pe alocuri mai mult de 20 cm de zapada proaspata, astfel ca stratul instabil de la suprafata depaseste in general 50 cm. Acest strat este instabil, cu rezistenta scazuta si cu o slaba coeziune intre cristale. In interior se regasesc structurile de placi de vant formate in ultimele saptamani in special pe creste.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img