vineri, 19 aprilie, 2024

Prognoza meteo: Vreme neobisnuita in mijlocul iernii. Ce ne asteapta in urmatoarele zile, unde lovesc ninsori

Distribuie:

Publicat:

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă o săptămână neobişnuită din punct de vedere climatic. Temperaturile, deşi vor înregistra o scădere uşoară faţă de zilele precedente se vor situa peste cele obişnuite ale lunii ianuarie.

Astfel, pentru luni, 13 ianuarie, valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de intervalul precedent în toată ţara, totuşi cele diurne se vor menţine mai ridicate decât cele obişnuite ale perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 9 grade, în timp ce minimele se vor apropia de mediile climatologice specifice datei în majoritatea zonelor şi vor fi cuprinse între -12…-9 grade în depresiunile din Transilvania şi 0…1 grad pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a zilei, când izolat vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie în sud-est şi fulguieli în Carpaţii Orientali. Pe parcursul nopţii, cu precădere în zonele joase din nord-vest, dar parţial şi în cele din centru, vest şi sud-vest se va semnala nebulozitate joasă sau ceaţă, asociate izolat cu fulguieli sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în est şi în sud-est, iar noaptea pe crestele Carpaţilor Orientali.

Valorile termice, deşi vor scădea uşor faţă de intervalul anterior, şi în Bucureşti se vor situa peste cele caracteristice acestei perioadei din an. 

Cerul va avea înnorări trecătoare ziua şi va fi mai mult senin noaptea, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat.
 Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.   Burniţă şi fulguieli în vest   

Marţi, nebulozitatea se va accentuat în zonele joase din vest, nord-vest şi centru, putând fi semnalate burniţă sau fulguieli, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. În restul teritoriului, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale, cerul va fi variabil, iar nori joşi şi ceaţă vor apărea mai ales pe timpul nopţii, îndeosebi în Câmpia Română. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -13 grade în depresiunile intramontane şi 0…2 grade pe litoral.   În Capitală, valorile termice diurne se vor menţine mai ridicate decât cele caracteristice perioadei din an, cu o maximă de 7…8 grade. Cerul va fi variabil, dar pe parcursul nopţii va creşte probabilitatea de apariţie a norilor joşi sau a ceţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi -3…-2 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până spre -5 grade. 

  Şi miercuri, conform ANM, valorile termice se vor situa în continuare peste mediile multianuale caracteristice în prima jumătate a lunii ianuarie în majoritatea zonelor. Astfel temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -9 şi 0 grade. 

În Bucureşti, dimineaţa şi noaptea va fi nebulozitate joasă şi se va forma ceaţă, iar în restul timpului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. 

Temperatura maximă va fi de 4…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

sursa: adevarul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img