vineri, 29 martie, 2024

Programul Alimentar Mondial si-a suspendat sau redus ajutorul destinat in teritoriile palestiniene

Distribuie:

Publicat:

Programul Alimentar Mondial (PAM) şi-a suspendat sau redus ajutorul destinat unora dintre beneficiarii săi în Cisiordania şi în Fâşia Gaza de la începutul anului, din lipsă de finanţări, a anunţat duminică un înalt responsabil al acestei organizaţii, informează AFP, potrivit Agerpres.

Circa 27.000 de palestinieni nu mai primesc ajutor din partea PAM de la 1 ianuarie în Cisiordania ocupată şi alţi 165.000, dintre care 110.000 în Gaza, nu au primit decât 80% din ajutorul care le era de obicei atribuit, a explicat Stephen Kearney, directorul PAM pentru teritoriile palestiniene. 

Aceste tăieri de ajutoare au fost decise pentru a para "reducerea graduală" de aproape patru ani a donaţiilor făcute de ţările care finanţează PAM, a subliniat el, precizând că această reducere a fost cauzată în principal de tăierile bugetare ale SUA, la care se adaugă cele ale altor ţări donatoare.

"În 2018, noi am asigurat hrana pentru 360.000 de persoane", a amintit Kearney, dintre care 250.000 în Fâşia Gaza, supusă unei stricte blocade israeliene timp de peste 10 ani şi 110.000 în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel de peste 50 de ani. 

Cu un şomaj de circa 18% în Cisiordania, unii palestinieni sunt atraşi de muncă în Israel, unde salariile sunt mai mari, însă statul evreiesc acordă puţine permise de lucru. 

În 19 decembrie, PAM a lansat un apel la donatori pentru completarea unui deficit de 57 de milioane de dolari (49,7 milioane de euro), primind sume nu foarte mari din partea UE şi Elveţiei. 

În Fâşia Gaza, 80% dintre cei circa 2 milioane de locuitori sunt tributari asistenţei internaţionale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img