vineri, 29 martie, 2024

Programul de oprire planificata incepe astazi la Unitatea 2 de la Cernavoda

Distribuie:

Publicat:

Unitatea 2 a CNE Cernavodă intră duminică în programul de oprire planificată, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional fiind programată la ora 11:00, a anunţat Nuclearelectrica într-un comunicat transmis.

"Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare", precizează reprezentanţii companiei.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din programul de mentenanţă preventivă/corectivă, din programul de inspecţii, programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate şi din programul de implementare modificări.

"Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19", dau asigurări reprezentanţii Nuclearelectrica.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007, conform agerpres.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img