vineri, 29 martie, 2024

Proiectul pentru noul Spital de pneumologie şi boli infecţioase Brașov va fi depus pentru finanţare prin PNRR

Distribuie:

Publicat:

Primăria Braşov va depune pentru finanţare prin PNRR proiectul de construire a noului Spital clinic de pneumologie şi boli infecţioase dacă marţi Consiliul Local va aproba studiul de fezabilitate realizat în acest scop, valoarea investiţiei urmând să se ridice la peste 150 de milioane de euro.

"Construirea acestui spital este foarte importantă, este un obiectiv de investiţii esenţial. Lucrul acesta l-am învăţat în modul cel mai direct în perioada pandemiei şi perioada următoare. Avem nevoie de un spital nou pe zona de pneumologie şi infecţioase, în condiţiile în care infrastructura actuală a municipiului este într-o fostă baie comunală – Spitalul de Infecţioase şi, respectiv, în nişte foste vile turistice – Spitalul de Pneumologie. (…) După aproape doi ani de zile de la preluarea mandatului, acest obiectiv nu exista pe lista de investiţii şi iată că am reuşit să ajungem la un nivel de maturitate al acestui proiect, care va intra mâine în votul Consiliului Local. Prin urmare, avem tot ce ne trebuie pentru a-l depune pentru finanţare din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, primarul Braşovului, Allen Coliban.

Conform acestuia, nou spital ar urma să aibă 275 de paturi, al căror număr poate creşte până la 320 în caz de necesitate, un proiect care oferă multă flexibilitate din perspectiva fluxurilor şi a compartimentării, astfel încât să răspundă tuturor nevoilor atât prezente, cât şi viitoare.

Dr. Dan Moraru, directorul actualului Spital Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov, a declarat, pentru AGERPRES, că a primit asigurări din partea Primăriei Braşov că viitoarea locaţie este în aşa fel gândită încât să acopere toate necesităţile structurii spitaliceşti de a oferi, pe viitor, o diversificare a serviciilor medicale.

COntinuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img