In Duminica a V-a dupa Pasti (a Samarinencei), Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Bogdanita, Protopopiatul Barlad. Preasfintia Sa a vorbit, in cuvantul de invatatura, despre asteptarile pe care Dumnezeu le are de la noi in privinta relatiei cu El.
Ierarhul Husilor a folosit exemplul femeii samarinence pentru a ilustra sinceritatea si spontaneitatea de care ar trebui sa dam dovada in fata Domnului:
„Pasajul evanghelic ne pune spre reflectie unul din cele mai frumoase dialoguri pe care Domnul Hristos L-a avut cu unul dintre pamanteni.
Este un dialog din care ne putem da seama, cu foarte multa pregnanta, de gingasia si delicatetea cu care Dumnezeu ne trateaza pe noi, oamenii.
Duminica de astazi ne transmite un mesaj esential pentru stradania noastra de a castiga Imparatia Cerurilor.
Din atitudinea femeii samarinence invatam ca Dumnezeu asteapta de la noi spontaneitate si sinceritate, cand El vrea sa intre in dialog cu noi.
Hristos S-a dus in tinutul Samariei pe o vreme de arsita, de caldura foarte intensa. A ajuns la un izvor unde S-a oprit ca sa se odihneasca. Aici vine o femeie care locuia in acel tinut. Aceasta se apropie de izvor si vede ca acolo era un barbat iudeu.
L-a identificat dupa tinuta si grai. Nu era altcineva decat Hristos, Dumnezeul-Om, Cel care va schimba sufletul acestei femei, care inca nu gasise calea spre Imparatia lui Dumnezeu.
Din dialogul infiripat intre Hristos si femeia samarineanca putem sa extragem atitudinea pe care Dumnezeu o are fata de noi, cei care nu reusim sa intelegem intotdeauna profunzimea invataturilor dumnezeiesti si nu reusim sa intelegem gandul pe care Dumnzeu vrea sa ni-l impartaseasca.
Noi avem aceleasi reflexe ca femeia samarineanca. Ea a fost o femeie spontana, sincera si foarte curajoasa.
Inca de la primele cuvinte, Il intreaba pe Hristos ce cauta acolo, pentru ca era iudeu si nu avea ce sa caute in acea regiune”.
Parintele Episcop Ignatie a vorbit despre modul in care Domnul Hristos a trecut, in dialogul cu femeia samarineanca, de la realitatile palpabile, la cele duhovnicesti:
„Pentru evrei, regiunea Samariei era un loc necurat, care trebuia sa fie evitat. Evreii nu treceau niciodata prin tinutul Samariei, cautau alte drumuri, pentru a nu se intersecta cu acest neam pagan. Considerau ca samarinenii nu Il mai slujeau pe Dumnezeul adevarat.
Hristos, pentru a gasi un punct de dialog, ii cere apa. Era o cerinta legitima, avand in vedere ca era in mijlocul zilei, cand soarele era foarte arzator.
Hristos porneste dialogul pentru a ajunge, pe parcursul discutiei, la ceva mult mai profund, anume la «apa cea vie», adica apa curgatoare a Duhului Sfant, pe care Hristos ne-o daruieste celor care vrem sa fim insetati dupa ea.
Femeia, in momentul in care i se vorbeste despre «apa cea vie», pe care, daca o va bea omul, nu va mai inseta niciodata, este extrem de pragmatica.
Ea era, intr-un fel, captiva dimensiunii materiale a lumii. Probabil trebuia sa parcurga o distanta foarte mare pana la acest izvor, si acest lucru era o povara. Foarte sincera, spontana, Ii spune sa ii dea aceasta apa, ca sa nu mai vina la acel izvor.
Hristos, in delicatetea Sa, nu ii reproseaza femeii ca nu a priceput nimic din ceea ce El vorbea, ca era vorba de un altfel de apa.
Femeia credea ca era vorba de o apa materiala, pe care, daca o bei, nu vei mai inseta, dar Hristos ii vorbeste despre «apa cea vie».
Intotdeauna, cand noi nu intelegem lucrurile cele mai profunde, duhovnicesti, Domnul sta in preajma noastra.
El este extrem de delicat si ne ajuta sa urcam, cu mintea noastra, la intelegerea cea mai profunda”.
Totodata, Preasfintia Sa a afirmat ca Mantuitorul asteapta, de la fiecare, sinceritate in relatia cu El:
„Sunt nenumarate momente in viata noastra cand cineva ne vorbeste despre lucruri esentiale, profunde, care ne pot trezi la o anumita forma de realitate, prin care sa gasim sensul vietii.
Nu realizam pe moment despre ce ni se vorbeste. Dupa un anumit timp ne revine in minte ceea ce ne-a impartasit acela si realizam cata dreptate avea. Intelegem ca rezolvarea framantarilor si nelamuririlor din sufletul nostru statea in acel cuvant.
Asa s-a intamplat cu femeia samarineanca. Cand Hristos ii dezleaga taina sufletului sau, cand descopera cele mai intime aspecte ale vietii private ale acestei femei, aceasta isi da seama ca nu dialogheaza cu un om simplu, ci cu Mesia, cu Dumnezeu-Omul.
Invatam din acest dialog atat de frumos, ca Dumnezeu, cand noi suntem incuiati la minte si nu pricepem gandul pe care vrea sa ni-l impartaseasca, are rabdare, are stare de smerenie, fara sa ne puna la punct, fara sa ne certe.
Intotdeauna, Domnul asteapta de la noi spontaneitate si sinceritate, care duc la cunoasterea propriei noastre identitati.
Asteapta sa ne dam seama de locul in care suntem”.
Ierarhul Husilor a mentionat si faptul ca, in urma intalnirii cu Domnul Hristos si a recunoasterii Sale ca Mesia, a devenit misionara:
„Femeia samarineanca si-a dat seama ca este pacatoasa, ca sta in fata unui om sfant.
In urma acestei intalniri, ea simte nevoia naturala sa se intoarca in satul ei si sa vesteasca tuturor ca L-a intalnit pe Mesia, Cel care i-a dezaluit viata in aspectele ei cele mai ascunse.
Era atat de plina de «apa cea vie», pe care Hristos a asezat-o in inima ei, incat a devenit si ea un apostol, o marturisitoare a experintei pe care a avut-o in urma intalnirii cu Domnul.
Intotdeauna, cand Dumnezeu vrea sa se apropie de om, ne da convingerea ca El este Cel «insetat», ca sa ne determine pe noi sa devenim insetati dupa frumusetea vietii autentice, evanghelice.
El, in urma intalnirii cu noi, oamenii, ne determina sa fim insetati si astfel sa cautam sa ne fie potolita setea spirituala.
Fara a fi extrem pesimist, din pacate, omul de astazi nu mai are niciun fel de sete, nici macar dupa cele materiale.
Cu atat mai putin dupa cele spirituale! Este un om care are functiile spirituale anesteziate, incat nimic nu-l mai determina sa fie spontan si sincer, nici macar cu Dumnezeu.
Dumnezeu asteapta de la noi ca, ori de cate ori intra in dialog cu sufletul nostru, sa fim sinceri, sa fim spontani, sa nu dorim sa parem ceea ce nu suntem.
Sa Ii marturisim Lui starea sufletului in care suntem, ca astfel sa aiba loc o schimbare, sa se starneasca in inima noastra setea de a-L intalni pe Dumnezeu”.
